Acțiunile Romgaz sunt tranzacționate de astăzi la bursă. Ce listări mai pregătește Guvernul

Data publicării:
romgaz

ACTUALIZARE 11.00 Romgaz a debutat pe bursă. Atât la Londra, unde şedinţa de tranzacţionare a fost deschisă de premierul Victor Ponta, cât şi la Bursa de la Bucureşti. Investitorii care au dat 30 de lei pe acţiune în cadrul ofertei de listare au câştigat dintr-un foc între 16% şi 22%, de patru ori dobânda bancară pe un an. O acţiune Romgaz se vânde acum pe Bursa de la Bucureşti cu aproape 35 de lei. 

___________________________________

La îndemnul FMI, autorităţile vor să continue programul de privatizări şi anul viitor.

De la începutul acestui an, Guvernul a vândut pe bursa pachete de acţiuni la Transgaz, Nuclearelectrica şi Romgaz. Cele trei listări au adus statului 526 de milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor a venit de la Romgaz, adică 391 de milioane de euro.

„Ca repartizare geografică, la investitorii instituționali: România - 40%, Marea Britanie - 27%, SUA - 16,5%, Polonia - 5%. A fost o acțiune de succes, nici consultanții noștri nu se așteptau”, a declarat Constantin Niță, ministrul delegat pentru energie.

În prima parte a anului viitor, autorităţile vor lista încă trei companii energetice: Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia.

Potrivit înţelegerii cu FMI, în aceste cazuri, privatizările se vor face prin majorare de capital, adică banii vor rămâne în companii pentru dezvoltare.

Pe lângă acestea, Guvernul vrea să vândă pachete de acţiuni la şase societăţi din subordinea ministerului transporturilor. În toate aceste cazuri, vor fi listate doar cinci la sută din acţiuni.

Recent, premierul a anunţat că şi compania care administrează portul Constanţa, cel mai mare din ţară, ar putea fi vândută pe piaţa de capital.

Pentru că este un loc atât de important pentru România, pentru toată Europa, pentru ceea ce vrem să facem, noua cale a mătăsii, cred că trebuie să îmbine autoritatea locală, autoritatea centrală și investitori privați. Adică să o listăm la bursă, să avem investitori privați, să avem participație minoritară a Guvernului și a autorității locale”, a spus Victor Ponta.

Nu se ştie însă când vor ajunge românii să cumpere acţiuni la aceste companii, având în vedere că autorităţile au amânat de mai multe ori termenul limită pentru listare. Ultima dată avansată este sfârşitul anului viitor.

Companiile listate în 2013:

Transgaz - 15% - 72 milioane de euro

Nuclearelectrica - 10% - 63 milioane de euro

Romgaz - 15% - 391 milioane de euro

Companiile ce vor fi listate în 2014:

Hidroelectrica - mai 2014 - 10%

Electrica - mai 2014 - 51%

Complexul Energetic Oltenia - iunie 2014 - 12%

Companiile de pe lista Ministerului Transporturilor:

Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa

Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi

Administraţia Porturilor Fluviale Giurgiu

Aeroporturi Bucureşti

Aeroportul Traian Vuia Timişoara

Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...