După două accidente de amploare ale Mocăniţei, autorităţile verifică dacă societatea care o administrează are toate avizele

Data actualizării: Data publicării:
mocanita

Autoritățile din județul Maramureș încep un control la societatea din Vișeu de Sus care administrează trenul turistic Mocănița, de pe Valea Vaserului, în urma deraierilor înregistrate în ultima periodă. Într-unul din accidente au fost rănite 12 persoane.

Șeful ISU Maramureș, Pavel Baltaru, a declarat, că membrii unei comisii mixte de la ISU, ITM și Poliția Transporturi vor căuta să identifice cauzele producerii deraierilor și vor verifica dacă societatea respectivă are toate avizele necesare.

„În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din cadrul Prefecturii Maramureș se constituie, luni, o comisie mixtă de control formată din reprezentanții mai multor instituții - ISU, ITM, Poliția Transporturi pentru a vedea din ce cauză apar aceste deraieri și disfuncționalități, dacă sunt luate toate măsurile, dacă sunt toate avizele necesare la societatea care administrează Mocănița. De asemenea, vor fi contactați și cei de la Oficiul Județean de Turism Maramureș sau cei de la CFR pe partea de șine”, a spus Baltaru.

Călătorii, avertizaţi că orice călătorie are loc pe proprie răspundere

Pe site-ul societății CFF Vișeu de Sus, turiștii sunt avertizați că orice călătorie cu trenurile turistice ale CFF Vișeu de Sus „are loc pe propria răspundere”.

„CFF Vișeu de Sus este o cale ferată forestieră, operată privat, care funcționează îndeosebi pentru transportul lemnului și de aceea nu se pot ridica pretenții în ceea ce privește transportul public de pasageri, condiții speciale de transport sau mersul trenurilor. Ora plecării, traseul și staționarea trenurilor se vor supune cerințelor producției și pot apărea oricând modificări. De aceea, nu există nicio garanție pentru anumite condiții de transport sau mersul trenurilor, chiar dacă acestea au fost deja publicate”, se arată în avertismentul citat.

Turiștii trebuie să respecte anumite norme și li se atrage atenția că șeful de tren are dreptul să interzică accesul în tren al anumitor persoane, pasagerii având voie să călătorească numai în vagoanele destinate transportului de persoane.

„Vă rugăm să arătaţi înţelegere posibilelor defecţiuni care pot apărea în timpul călătoriei şi răbdare în cazul unor întărzieri. Vă rugăm să vă adaptaţi pretenţiile personale ţinând cont de faptul că transportul se efectueză pe o cale ferată istorică, cu utilaje construite în urmă cu peste o sută de ani. Dacă, din cauze tehnice sau meteorologice, călătoria va fi întreruptă, pentru rezolvarea oricăror neînţelegeri/neplăceri, personalul societăţii vă stă la dispoziţie. Vă rugăm să vă adresaţi respectuos şi să vă păstraţi calmul”, se mai arată în textul citat.

În 10 august, locomotiva Mocăniţei a deraiat pe Valea Vaserului, în judeţul Maramureş, iar 12 persoane au ajuns la spital, rănite. În trenul de linie îngustă se aflau aproximativ 200 de persoane.

Câteva zile mai târziu a deraiat un vagon al Mocăniţei, însă nu au fost victime.

Traseul Mocăniţei are o lungime de peste 46 de kilometri, o cursă zilnică tur-retur având o durată de cinci ore şi jumătate, între orele 9 – 14.30.

Sursa: Mediafax

Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...