Doi tineri au murit pe DN 1D, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod
Data publicării:
Două persoane au decedat şi una a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc, vineri seară, pe DN 1D, în localitatea Cioranii de Sus.
Potrivit Poliţiei Prahova, un şofer ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, iar maşina pe care o conducea ar fi intrat într-un cap de pod.
În urma impactului, şoferul şi un pasager din faţă au fost declaraţi decedaţi, victimele fiind tineri cu vârste între 15 şi 20 de ani, au anunţat autorităţile.
Cea de-a treia persoană, în vârstă de 15 ani, are traumatism cranio-facial şi leziuni la membre, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.