Galerie Foto Doi copii și doi adulți au ajuns la spital, după ce un șofer de camion le-a tăiat calea în trafic, în Satu Mare
Data publicării:
Patru ucraineni, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier, pe un drum din Satu Mare. Potrivit PresaSM, șoferul unui camion le-a tăiat calea, iar în urma impactului autoturismul s-a rostologit pe șosea.
Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 14:50, pe DN 19A, între localitățile Supuru de Sus și Supuru de Jos. Un șofer de camion, în vârstă de 39 de ani, aflat la volanul unui camion a virat brusc stânga și nu a acordat prioritate de trecere unei mașini înmatriculate în Ucraina, condusă de un bărbat de 33 de ani, din Odesa.
În urma impactului, autoturismul s-a rostogolit pe șosea. Toți cei 4 pasageri ai mașinii, printre care doi copii, au fost răniți.
"La fața locului au fost identificate cinci victime, dintre care, 2 minori. Acestea au fost evaluate medical la fața locului urmând ca pasagerii autoturismului, 2 adulți și 2 copii sa fie transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare de către EPA Tășnad și Smurd Tim, șoferul autocamionului refuzând transportul (...) Pentru acordarea îngrijirilor medicale în sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD", au transmis reprezentanții ISU Satu Mare.