„Prin anii '90, Liviu Dragnea gestiona cârciumi prin Teleorman, acumula capital privat și își muta interesul spre politica locală - Prefectura, Consiliul Județean.
În aceeași perioadă, Mugur Isărescu încerca să pună pe picioare o instituție - BNR -, să câștige încrederea instituțiilor financiare internaționale, pentru ca țara să nu intre în faliment, iar ca prim-ministru, alături de președintele Emil Constantinescu, a depus eforturi și a reușit să convingă statele occidentale că merităm să intrăm în clubul euro-atlantic”, scrie fostul ministru Remus Pricopie pentru ziare.com.
„În 2019, Liviu Dragnea este în fruntea Statului Român - prin interpuși - și decide cine este patriot și cine NU, cine are dreptate și cine NU, cine stă și cine pleacă.
Mugur Isărescu este arătat cu degetul pentru că nu execută ce zice președintele PSD.
Pe parcursul acestui an, este foarte posibil să constatăm că încă nu am văzut tot ce poate să facă (rău) Liviu Dragnea, iar limitele iraționalului și culmea cinismului așteaptă să fie atinse”, mai scrie Remus Pricopie, profesor universitar.
Citiți mai mult pe ziare.com.