Pleşu a dezvăluit preferinţele culinare ale foştilor preşedinţi și în ce țară a mâncat cel mai bine

Eseistul Andrei Pleşu a dezvăluit miercuri preferinţele culinare ale foştilor preşedinţi ai României Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, precizând că, aflându-se în preajma acestora, ştie ce mirosuri erau la Cotroceni pe durata mandatelor lor.

„Eu am fost în preajma celor trei preşedinţi pe care i-am avut până acum. (...) Ştiu ce mirosuri erau la Cotroceni sub fiecare. Pe vremea lui Iliescu mirosea a tocătură: chifteluţe, sărmăluţe, zona asta”, a spus Pleşu, la dezbaterea „Istorie şi identitate gastronomică naţională”, organizată de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu Gastroart.ro.

Despre perioada când la Cotroceni s-a aflat Emil Constantinescu, Andrei Pleşu a menţionat că era „trist din punct de vedere alimentar”.

„Pe vremea lui Constantinescu a fost trist din punct de vedere alimentar, fiindcă felul lui preferat, mi s-a părut mie, era friptură la tavă. Adică, ştiţi, chestia aia - nişte carne care pluteşte în ceva maro, într-un sos maro, gros. Iar la şedinţele foarte lungi - care se prelungeau - de CSAT, primeam la un moment dat sendvişuri fiecare, dar el nu lua sendvişuri şi lui i se aducea ce-i plăcea lui şi anume nectar de fructe, de piersici, cu biscuiţi. (...) Domnule preşedinte, nu se poate guverna cu nectar de fructe şi biscuiţi”, a spus, spre hazul asistenţei, Andrei Pleşu.

El a completat că, în general, lui Traian Băsescu nu-i plăcea să stea la masă.

„Băsescu nu ştiu ce mânca, pentru că mânca rapid, ca la popotă, ce i se aducea. Nu spun asta din băsism. Spun asta pentru că, pur şi simplu, nu părea să aibă înclinaţii... În general, nu-i plăcea să stea la masă. Când mergeam cu el în drumuri oficiale şi era invitat la masă de omologii lui, după ce termina de mâncat, mă întreba de ce nu plecăm. Pentru că el nu înţelegea. S-a terminat masa, asta a fost. Era o problemă să-l conving să mai stea puţin”, a menţionat Pleşu.

„Iohannis încă nu mi-a ieşit, dar mă străduiesc. (...) Iertaţi-mă, am căzut în anecdotică, aşa fac bătrânii. Au multe de povestit”, a adăugat Andrei Pleşu.

În opinia acestuia, împărtăşită şi de directorul MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu, „felurile în sine sunt mai curând regionale decât locale, dar reţetele sfârşesc prin a da o definiţie mai specifică”.

„Cam asta e chestia cu Balcanii. Poţi să mănânci mititei în Serbia şi se cheamă ćevapčići, poţi să mănânci sarmale şi în Grecia şi în Turcia şi se ceartă şi între ei care-i mai specific. Mămăliga după ce am descoperit că există polenta nu mai pare un lucru atât de...”, a explicat Pleşu.

El a completat că la capitolul „mâncăruri de sărăcie”, cum se intitula o broşură editată de fostul director al Muzeului Ţăranului Horia Bernea, se poate menţiona, potrivit unei reţete din aceeaşi publicaţie, „ştevia la grătar”.

„Problema e să n-o laşi decât două secunde, că ia foc. O pui pe grătar s-o iei repede şi-o arunci într-o baie de mujdei. Deci ingredientele sunt la îndemână, nu costă foarte mult şi omul sărac, dacă mai are şi o mămăligă alături, e foarte fericit. Şi mai sunt mâncăruri de ăstea făcute din încropeli, care s-ar putea să fie un domeniu de cercetare interesant”, a adăugat Pleşu.

Pentru el, cea mai bună masă diplomatică la care a luat parte a fost aceea oferită de Yasser Arafat.

„Cea mai bună masă, singurul loc unde am mâncat o masă excepţională diplomatică a fost la domnul Yasser Arafat, la Ramallah. Pentru că acolo am primit o masă extraordinară, un berbec umplut cu tot felul de lucruri, un crap uriaş umplut cu tot felul de lucruri, multe boluri cu seminţe, cu verdeţuri, cu salate, cu nu ştiu ce. Un dezmăţ. Singura problemă a fost că la toată această minunăţie s-a băut Pepsi. Pentru că aşa-i acolo. Şi, la sfârşit, o baclava cu brânză pe care curgea brânza moale, scoasă din cuptor... Şi eu eram enervat, pentru că eram o delegaţie, în care ceilalţi membri ai delegaţiei române - nu vreau să-i pomenesc - mâncau cu atâta vehemenţă, încât nu făcea nimeni conversaţie. Or, la o masă de asta trebuie să stai şi de vorbă, că asta e rostul. Eu tot vorbeam ca să acopăr vidul ăsta de conversaţie şi vedeam cum pleacă mâncărurile de sub nasul meu şi am rămas frustrat după această călătorie”, a încheiat eseistul.

Sursa: Agerpres