În istoria „clubbing”-ului din perioada comunistă, Costineștiul a fost un fel de „regat” al petrecerilor de pe litoral.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Anii 1980 aveau să aducă o oarecare relaxare în microscopica „viață de noapte” a României ceaușiste. În sensul că și discotecilor începuse să le fie permise petrecerile până la crăpatul zorilor, lucru care până atunci se întâmpla doar la chefurile private.
Dacă la Moscova începuse să bată vântul Perestroikăi, deschizând larg porțile underground-ului pentru curente culturale anti-sistem, în Republica Socialistă România lua naștere, la începutul anilor ’80, cea mai mare discotecă în aer liber din Europa de Est: Disco Ring Costinești.
Într-un interviu oferit platformei LaPunkt, Andrei Partoș, responsabil în acei ani cu dezvoltarea postului local Radio Vacanța Costinești, spunea că, în perioada 1971-1990, la Costinești „au fost vremurile în care nu aveau voie să vină acolo decît oameni sub 35 de ani”.
Rolele în cutii de carton BASF și pupitrul cu magnetofon Rostov reprezentau alfa și omega din arsenaul tehnic al DJ-ilor.
DJ-ii purtau mustăți în stilul muzicienilor afro-americani din Brooklyn și chici marca Tears for Pears, iar tinerele bronzate se mișcau ispitor, ca în videoclipurile Sabrinei Salerno. Totul sub privirile „aristocrației roșii” a beizadelelor din PCR.
Un alt Dj faimos în acei ani, Sorin Lupașcu, își amintea în urmă cu ceva ani, într-un reportaj al celor de la Vice, de felul în care Nicu Ceaușescu i-a ruinat cariera.
Se întâmpla în anul 1986, timpanele națiunii erau îmbătate de Modern Talking și programele de discotecă începeau obligatoriu cu piesa You’re My Heart, You’re My Soul.
La un moment dat, Nicu Ceaușescu a urcat la pupitru ca să-i dea lui Sorin Lupașcu sfaturi despre mixat. Lupașcu nu l-a recunoscut și l-a trimis la locul său, moment în care fiul „Geniului din Carpați”, turbat de furie, a ordonat ca a doua zi, la prima oră, să-i fie desfăcut contractul de muncă: „Am suferit enorm. În fiecare an plecam la 1 mai și mă întorceam la 1 octombrie. Era stilul meu de viață, scopul meu de-a fi, era muzica pe care o respiram".
