Galerie Foto Descoperire arheologică rară într-o pădure din Bihor: inel din aur vechi de 1.500 de ani

Data actualizării: Data publicării:
colaj inel de aur in padure
Comoara istorică a fost descoperită duminică, în pădurea din comuna bihoreană Brusturi. Sursa foto: Facebook / Primăria Brusturi Bihor

Descoperire rară într-o pădure din Bihor. Un pasionat de detecția de metale a găsit, zilele trecute, un inel din aur, care ar data din Epoca Medievală timpurie. Bijuteria veche de 1500 de ani era în pământ, la circa 25 de centimetri adâncime. "Probabil inelul a fost pierdut în pădure, iar posesorul a fost o persoană importantă, înstărită", au declarat reprezentanții Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor pentru eBihoreanul.ro.

Descoperirea arheologică a fost făcută duminică, în pădurea de lângă localitatea Brusturi, județul Bihor. Pe lângă inelul din aur, bărbatul a găsit și câteva bijuterii din bronz.

"Hobby-ul meu este să mă plimb cu detectorul de metale prin păduri. De obicei fac asta în zilele de duminică. Toate aceste obiecte, adică un inel de aur, un inel de bronz, o bucată dintr-o brăţară din bronz, o cataramă din bronz, câteva piese din fier şi două amnare, care se foloseau la aprinderea focului, le-am găsit într-o pădure din apropiere de localitatea Brusturi. Erau în pământ, cam la vreo 25 de centimetri adâncime, la câţiva metri distanţă unele de altele", a povestit, pentru sursa citată, Preda Bălăiban, bărbatul care a descoperit bijuteriile arheologice.

Bijuterii vechi de peste 1500 de ani, găsite într-o păure din Bihor. Sursa foto: Facebook / Primăria Brusturi Bihor
Bijuterii vechi de peste 1500 de ani, găsite într-o păure din Bihor. Sursa foto: Facebook / Primăria Brusturi Bihor

Obiectele găsite în pădure au fost predate, așa cum prevede legea, primăriei comunei Brusturi.

"Preda Balaiban ne-a obișnuit deja cu descoperirile sale arheologice. Nu cu mult timp în urmă vă anunțam extraordinara descoperire pe teritoriul comunei noastre a mai multor topoare din bronz vechi de 3 000 de ani. Azi, Preda Balaiban s-a prezentat la Primărie cu o altă descoperire, de data aceasta de-a dreptul... strălucitoare (...) Este o descoperire absolut extraordinară! Pe lângă acest inel din aur, Preda a mai descoperit și un inel de bronz probabil cu o vechime de 2 000 de ani și diferire alte artefacte din aceeași perioadă", au transmis, marți, reprezentanții Primăriei Brusturi.

"La o primă cercetare a inelului de aur, pot să spun că este o descoperire cu adevărat rară pentru judeţul nostru. Bijuteria pare a fi din Epoca Medievală timpurie. Aurul este de calitate, probabil inelul a fost pierdut în pădure, iar posesorul a fost o persoană importantă, înstărită", a explicat, pentru sursa citată, Bogdan Tegzeş, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor.

În urmă cu 3 luni, tot pe raza comunei Brusturi, Preda Bălăiban a descoperit mai multe bucăţi de topoare celtice şi o lamă de cuţit, vechi de circa 3.000 de ani.

Potrivit legii, cei care găsesc obiecte valoroase sunt obligaţi să anunţe, în termen de 72 de ore, primăriile din zonă. Bunurile sunt preluate apoi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi sunt evaluate de experţi. În final, autorul descoperirii este răsplătit cu 30% din valoare sau chiar cu 45%, dacă obiectele au o importanţă deosebită, în termen de 18 luni de la data scoaterii lor la lumină, mai scrie sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri