Decretul bizar al unui primar: „Soarele are obligația să fie prezent în fiecare zi”

Data actualizării: Data publicării:
Rainfall

Challans, o localitate franceză în care ploaia este un lucru obişnuit, a reuşit să scape de precipitaţii din 14 februarie datorită unui decret aprobat de primarul, Serge Rondeau, care obligă soarele „să fie prezent în fiecare dimineaţă", relatează EFE, citată de Agerpres.



„Soarele are obligaţia să fie prezent în fiecare zi, de luni până duminică, în oraşul Challans, şi prin extensie în întreg departamentul Vendée", se arată în deja celebrul decret care precizează că ploaia este autorizată doar trei nopţi pe săptămână „pentru a menţine nivelul freatic".

În declaraţii acordate agenţiei EFE, Rondeau, membru independent de centru-dreapta, a explicat că totul a început când o colegă din primărie i-a propus să facă ceva pentru a îmbunătăţi vremea, iar el a încurajat-o să redacteze un text, pe care el l-a semnat „în glumă".

„Totul ar fi trebuit să se încheie acolo, dar administratorul site-ului a decis să posteze o imagine pe reţelele de socializare", a povestit râzând primarul, care a primit chiar mesaje din Sri Lanka sau Argentina, în care i s-a propus să-i fie dat puţin soare în schimbul ploii.

Deşi unii au criticat „lipsa de seriozitate" a primarului acestui orăşel de 20.000 de locuitori, el a insistat că textul a fost bine primit de majoritate şi a precizat că nu deţine „puteri supranaturale", altminteri le-ar folosi în cazuri mai grave.

„Sper doar să nu mi se deschidă vreun proces, când o să înceapă ploaia", a glumit Rondeau, a cărui localitate situată pe malul Atlanticului, în vestul Franţei, este de obicei foarte ploioasă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”