Cine va purta drapelul României la ceremonia deschiderii JO de la Paris

Data actualizării: Data publicării:
Canotorii Ionela și Marius Cozmiuc. Foto: COSR
Canotorii Ionela și Marius Cozmiuc. Foto: COSR

Soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj, vor purta drapelul României la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris din acest an pentru delegația noastră, anunță Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). Cei doi au împreună 7 ediţii de Jocuri Olimpice şi au devenit modele pentru generaţii întregi de canotori. Ea e focul şi el e apa în familia lor, potrivit COSR.

Împreună au adunat 19 medalii la marile competiţii. Ea are 8 medalii în carieră, este triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană, a fost la două ediţii de Jocuri Olimpice: Rio 2016 şi Tokyo 2020. El are 11 medalii în carieră, este dublu campion european şi campion mondial, este vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediţii ale Jocurilor, la Londra 2012, Rio 2016, Tokyo 2020.

”Este una dintre cele mai fericite zile din viaţa noastră! E greu să povesteşti despre mândria de a fi român, noi o simţim şi o trăim zi de zi. Suntem onoraţi până la lacrimi şi, în acelaşi timp, credeţi-ne vom fi şi mai buni la Jocuri. Pentru că este vorba de România şi asta rimează cu mândria!”, afirmă Ionela şi Marius Cozmiuc.

Dintre cele mai importante performanțe ale celor doi mari sportivi:
Ionela Cozmiuc:
Campionatele Europene: 3 AUR – Szeged 2024 (LW2x), Bled 2023 (LW1x), Munchen 2022 (LW1x), 1 BRONZ – Poznan 2020 (LW2x)
Campionatele Mondiale: 3 AUR –Racice 2022 (LW1x), Plovdiv 2018 (LW2x), Sarasota 2017 (LW2x), 1 BRONZ – Linz 2019 (W2x)
Participări la Jocurile Olimpice - Rio 2016, Tokyo 2020, Paris 2024

Marius Cozmiuc:
Campionatele Europene: 2 AUR – Munchen 2022 (M2-), Poznan 2020 (M2-), 5 ARGINT – Bled 2023 (M8+), Lucerna 2019 (M2-), Racice 2017 (M4-), Sevilla 2013 (M4-), Varese 2012 (M4-), 1 BRONZ – Glasgow 2018 (M2-)
Campionatele Mondiale: 1 AUR – Racice 2022 (M2-), 1 ARGINT – Plovdiv 2018 (M2-)
Jocurile Olimpice: 1 ARGINT – Tokyo 2020 (M2-)
Participări la Jocurile Olimpice : Londra 2012, Rio 2016, Tokyo 2020, Paris 2024

De asemenea, ComEx a validat astăzi participarea celor 107 sportivi ai TEAM ROMANIA de la 18 sporturi:

1. Atletism
Delvine Relin Meringor, Joan Chelimo Melly –maraton
Andrea Miklós – 400 m
Alina Rotaru Kottmann – săritura în lungime
Bianca Ghelber – aruncarea ciocanului
Stella Rutto - 3000 m obstacole
Alin Firfirică - aruncarea discului)
Alexandru Mihăiță Toader - aruncarea suliței
Andreea Taloș, Diana Ion – triplusalt
Rareș Toader – aruncarea greutății
Florentina Iusco – triplusalt și săritura în lungime
Daniela Stanciu - săritura în înălțime

2. Box
Lăcămioara Perijoc – 54 kg

3. Canoe
Cătălin Chirilă – C1 - 1000 m
Oleg Nuță, Ilie Sprincean – C2 - 500 m

4. Canotaj – 12 echipaje – 45 sportivi + 4 rezerve
Gianina Van Groningen, Ionela Cozmiuc, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Ancuța Bodnar, Andrada Moroșanu, Mădălina Moroșan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Patricia Cireș, Larisa Bogdan, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Iuliana Bălăucă, Adrana Adam, Roxana Anghel, Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Geanina Juncanariu, Andreea Popa, Amalia Bereș, Simona Radiș, Victoria Petreanu – feminin;Rezerve: Mariana Dumitru, Cristina Drugă
Mihai Chiruță, Andrei Cornea, Florin Enache, Leontin Nuțescu, Andrei Lungu, Florin Horodișteanu, Ioan Prundeanu, Florin Arteni, Claudiu Neamțu, Ștefan Berariu, Iulian Chelaru, Andrei Mândrilă, Laurențiu Danciu, Mihăiță Țigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Bogdan Baitoc, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Florin Lehaci, Adrian Munteanu – masculin; Rezerve: Alexandru Ciobică, Cristi Nicoară ;

5. Ciclism
Ede Molnar – mountain bike

6. Gimnastică artistică
Sabrina Voinea – echipe, individual feminin
Ana Maria Barbosu – echipe, individual, feminin
Lilia Adriana Cosman – echipe, individual feminin
Andreea Preda – echipe, individual feminin
Amalia Alexandra Ghigoarță – echipe, individual feminin
Andrei Vasile Muntean – individual masculin

7. Gimnastică ritmică
Annaliese Drăgan – individual compus

8. Haltere
Mihaela Valentina Cambei – 49 kg
Loredana Elena Toma – 71kg

9. Înot
David Popovici - 100, 200 m liber
Vlad Ștefan Stancu - 800, 1500 m liber
Rebecca Aimee Diaconescu - 200 m liber

10. Judo
Alex George Ioan Creț – 90 kg

11. Lupte
Andreea Ana – lupte feminin – 53 kg
Kriszta Tunde Incze – lupte feminin – 62 kg
Cătălina Axente – lupte feminin – 76 kg
Alin Alexuc-Ciurariu – lupte greco-romane – 130 kg
Răzvan Arnăut – lupte greco-romane – 60 kg

12. Polo - Echipa masculină -13 jucători
Marius Țic, David Belenyesi, Matei Luțescu, Tudor Fulea, Andrei Neamțu, Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluș, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik, Eduard Drăgușin

13. Scrimă
Mălina Călugăreanu – floretă individual

14. Tenis
Ana Bogdan – simplu, dublu feminin
Jaquline Cristian – simplu, dublu feminin
Irina Begu – simplu, dublu feminin
Monica Niculescu – dublu feminin

15. Tenis de masă
Elizabeta Samara – echipe, simplu feminin
Bernadette Cyntia Szocz – echipe, simplu feminin, dublu mixt
Adina Mihaela Diaconu – echipe
Andreea Dragoman – Rezervă
Ovidiu Ionescu – simplu masculin, dublu mixt
Andrei Eduard Ionescu – simplu masculin

16. Tir cu arcul
Mădălina Ștefania Amăistroaie – arc olimpic

17. Triatlon
Felix-Pierre Duchampt

18. Yahting
Ebru Bolat – ILCA 6 (Dinghy)

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri