Angel Tîlvăr: Dronele rusești care au căzut pe teritoriul României au fost lovite de antiaeriana ucraineană

Data publicării:
WhatsApp Image 2023-09-06 at 15.52.29 (1)
Ministrul Tîlvăr a spus că impactul dronelor pe teritoriul României a fost „de natură accidentală”. Foto: MApN

Raportul privind dronele căzute în Deltă a fost finalizat şi înaintat Parchetului General, iar, potrivit informaţiilor, acestea au fost lovite de apărarea antiaeriană ucraineană şi nu au vizat teritoriul României, a afirmat miercuri ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în Parlament, la Ora Guvernului, informează Agerpres.

„La acest moment, expertizele tehnice cu privire la fragmentele ridicate din cele două locaţii sunt finalizate, iar raportul a fost înaintat Parchetului General, pentru instrumentarea dosarului deschis, conform procedurilor”, a arătat ministrul.

Tîlvăr a spus că informaţiile din dosar „duc la concluzia că dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană a Ucrainei în atacuri asupra portului Izmail şi au intrat într-o evoluţie necontrolabilă în vecinătatea ţintei, ceea ce a determinat pătrunderea accidentală a spaţiului aerian naţional şi căderea acestora în proximitate, pe teritoriul României”.

„Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”, a adăugat el. Mai mult, ministrul român a spus că dronele nu au putut fi observate de sistemele de supraveghere şi avertizare timpurie „din motive obiective”, legate de înălţimea mică la care aparatele zburau, de mişcarea lor necontrolată şi din cauza ecranării generate de teren şi de infrastructura portuară a Ucrainei. Limitările acestea „sunt specifice oricărui sistem radar, oricât de performant ar fi acesta”, a arătat Tîlvăr.

El a mai amintit că impactul dronelor a fost fără explozie, dronele neavând echipamente de luptă active. De asemenea, a spus că în aceste cazuri nu au existat pagube materiale sau victime.

Iniţial, Grupul senatorilor USR a solicitat, la începutul lunii septembrie, chemarea ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, la „Ora Guvernului” pentru data de 20 sau 27 septembrie, pentru a da explicaţii privind prăbuşirea dronelor ruseşti pe teritoriul României şi pregătirea ţării noastre în contextul războiului de la graniţă.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri