Alpinistul Horia Colibăşanu porneşte într-o nouă expediţie. Vrea să cucerească al unsprezecelea vârf de peste 8.000 de metri altitudine

Data publicării:
horia colibasanu
Alpinistul vrea să cucerească al unsprezecelea vârf din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii. Sursa foto: Facebook / Horia Colibășanu

Horia Colibășanu este pregătit pentru o nouă aventură. Alpinistul român vrea să cucerească al unsprezecelea vârf din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii. Este vorba de Gasherbrum II (8.035 m) din Karakorum, Pakistan, scrie news.ro.

Anul trecut, alpinistul român a urcat pe vârful Broad Peak, de 8.051 de metri, acesta fiind cel de-al zecelea vârf de peste 8.000 de metri pe care l-a atins.

"Pornesc către o nouă provocare – voi încerca o ascensiune pe Gasherbrum II (8.035 m) din Karakorum, Pakistan. Expediţia face parte din proiectul meu de a atinge cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale planetei", a anunțat, pe rețelele sociale, Horia Colibăşanu.

De-a lungul carierei, Horia Colibăşanu a participat la 24 de expediţii internaţionale, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu zece “optmiari” urcaţi. Este, în continuare, singurul român care a ajuns pe K2 şi Dhaulagiri, doi dintre cei mai periculoşi cinci munţi din lume. A fost distins cu medalia de aur pentru Merit Sportiv din partea guvernului Navarrei şi cu “Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume.

În 2017, alpinistul originar din Timișoara a primit cea mai importantă distincţie pe care o poate acorda preşedintele României: Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler. De asemenea, este cetăţean de onoare al oraşelor Timişoara şi Slatina.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri