Zborul care urma să aducă a opta tranșă de vaccin Pfizer, anulat din cauza vremii din Germania. Cîțu: Vedem dacă le putem aduce noi

Data actualizării: Data publicării:
Avioane la sol din cauza zăpezii din Germania. Imagini de pe aeroportul din Leipzig.
Avioane la sol din cauza zăpezii din Germania. Imagini de pe aeroportul din Leipzig. FOTO: Amator

A opta tranșă de vaccin produs de Pfizer nu a mai ajuns în această dimineață în România. Zborul programat în această dimineață a fost anulat din cauza vremii nefavorabile din Germania.

Update: Premierul Florin Cîţu a precizat că noua tranşă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge luni sau marţi în ţară şi a arătat că se ia în calcul posibilitatea ca Ministerul Apărării Naţionale să aducă aceste vaccinuri.

Din cauza viscolului, avionul nu a mai decolat.

"Dozele respective nu au mai putut ajunge la această oră. S-ar putea să ajungă azi, vedem, ori astăzi, ori mâine.

Am vorbit cu Ministerul Apărării Naționale, să vedem dacă avem noi posibilitatea să aducem noi aceste doze.

Sunt doze de rapel, nu e nicio problemă, nu se reprogramează nimeni", a declarat premierul Florin Cîțu.

Avioane la sol din cauza zăpezii din Germania. Imagini de pe aeroportul din Leipzig
Avioane la sol din cauza zăpezii din Germania. Imagini de pe aeroportul din Leipzig. FOTO: Amator

A opta tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech, care constă din 163.800 de doze, urma să ajungă luni în România. Erau programate aterizări pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Germania este puternic afectată de căderi masive de zăpadă și de vânt care ajunge la rafală la 90 de kilometri pe oră.

În aceste condiții au fost afectate curse aeriene dar și circulația feroviară și rutieră. Din cauza ninsorilor abundente şi a furtunilor de zăpadă, Deutsche Bahn a anulat circulaţia trenurilor pe mai multe rute, inclusiv între Berlin şi Hamburg. Traficul feroviar şi cel rutier au fost de asemenea întrerupte în landurile Renania de Nord-Westfalia şi Saxonia Inferioară.

În Germania, serviciile de intervenţie sunt în alertă după ce meteorologii au emis un cod roşu de vreme severă în mai multe regiuni ale ţării. Centrul Germaniei a fost deosebit de afectat de acest episod meteorologic, care nu s-a încheiat deocamdată, au avertizat meteorologii, care spun că stratul de zăpadă va ajunge la 32 de centimetri și că vântul va continua să sufle cu putere, cu 80 – 90 de kilometri pe oră. Meteorologii se aşteaptă la ninsori abundente şi viscol în mai multe regiuni ale ţării. Fenomenul "black ice" ("gheaţă neagră", n.r.) a fost prognozat în landurile Hessa, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Saxonia şi Turingia.
 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rămâi fără permis de conducere dacă faci această greșeală aparent banală în trafic în...
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Salarii generoase în Europa: câștigurile pot ajunge la 9.000 de euro pe lună. Ce se caută
Newsweek
Când intră pensia în ianuarie pe card: vineri sau luni? Informații contradictorii din Casa de Pensii
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...