Vremea va deveni anormal de caldă pentru această perioadă, la începutul acestui weekend, cu temperaturi care pot depăși, pe alocuri, 10-11 grade Celsius. De duminică încolo, își fac apariția precipitațiile, iar temperaturile mai scad. Vom avea parte de ploi, lapoviță și ninsori, la început în zonele de nord ale țării, apoi și în Banat, Crișana și centrul țării, urmând ca ploile să ajungă și în partea de sud.
„Pe parcursul zilei de mâine temperaturile vor fi ridicate în special în partea de sud și sud-vest a țării. Vor urca până la 10-11 grade Celsius, chiar și în Capitală vor fi 8-9 grade Celsius. Ceva mai răcoare va fi spre nordul țării, acolo unde vor fi locuri unde temperaturile nu trec de 1-2 grade.
Duminică însă, temperaturile mai scad, la fel și luni. Vom avea temperaturi normale, adică cuprinse între -2 și 8 grade. În ceea ce privește precipitațiile în această noapte și mâine, vor fi doar pe arii restrânse în nordul țării, la munte. În noaptea de sâmbătă spre duminică, se vor înmulți, în Banat, Crișana, Maramureș la început, apoi vor cuprinde și restul țării.
Până spre finalul weekendului vom avea precipitații și în sud. La munte, în zonele deluroase, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în celelalte regiuni vom avea ploi, lapoviță, dar trecător și ninsoare. La munte vremea va fi bună, pentru că nu este foarte frig. Este strat de zăpadă care se va împrospăta duminică”, a declarat meteorogolul ANM Meda Andrei, la Digi24.