Video Vîlceanu, despre ancheta DNA privind vaccinurile anti-Covid: România a achiziționat toate dozele la care avea dreptul

Data actualizării: Data publicării:
vilceanu
Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a vorbit marți seara, la Digi24, despre ancheta DNA privind modalitatea prin care România a cumpărat dozele de vaccinuri anti-Covid. Acesta a afirmat că nu deține informaţii legate de alte achiziţii de vaccin în afara celor realizate prin mecanismul Comisiei Europene, la prețuri negociate la nivel european și pentru care țara noastră a alocat 1,4 miliarde de lei. În aceste condiții, spune ministrul, este dificil ca procurorii DNA să găsească ceva în neregulă.

„Au fost alocate 1,4 miliarde de lei. Noi am primit aceste vaccinuri în baza alocărilor făcute de Comisia Europeană pentru vaccinuri, deci nu le-am luat aşa, că aşa am avut noi un gând într-o zi. Pur și simplu, la începutul anului, când se discuta despre vaccin, Comisia Europeană a alocat un număr de vaccinuri fiecărei ţări din Uniunea Europeană şi noi am avut acces la aceste doze de vaccin”, a declarat ministrul Finanţelor Publice.

Vîlceanu a adăugat că, în afara mecanismului de achiziţionare de vaccinuri pus la dispoziție de Comisia Europeană, nu cunoaște o altă metodă prin care să fie fost cumpărate seruri împotriva Covid-19.

„Sunt preţuri negociate de Comisia Europeană, alocarea prin mecanismul Comisiei Europene şi România a achiziţionat, practic, toate dozele de vaccin la care avea dreptul”, a explicat Vîlceanu.

Acesta a menționat că nu cunoaște detaliile acestei sesizări făcute de DNA și nu știe ce suspiciuni au procurorii anticorupție. „Din punctul meu de vedere, faptul că am achiziţionat aceste vaccinuri pe mecanismul Comisiei Europene, mi-e greu să cred că ai putea să găseşti ceva sau s-ar fi întâmplat ceva”, a adăugat ministrul.

Vîlceanu explică numărul mare de doze achiziționate de România

Vîlceanu a comentat și reclamațiile apărute în spațiul public potrivit cărora România ar fi cumpărat un număr mult mai mare de doze decât era necesar, explicând că, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în procesul de imunizare se pot pierde până la 40% din doze.

El a amintit că fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, a majorat procentul de pierderi în procesul de vaccinare de la 10%, la 25%, după ce a început campania de imunizare în cabinetele medicilor de familie.

„Nu vreau să judec eu această reţetă, cu 25%v pierderi sau 40% pierderi, fiecare ţară îşi face propria evaluare, dar în România, Ministerul Sănătăţii estima posibile pierderi de vaccin până la 25%. La nivel mondial, OMS spune că ai posibilitatea să pierzi până la 40%”, a adăugat Dan Vîlceanu.

Întrebat dacă România va continua să cumpere vaccin anti-COVID, ministrul a răspuns că în acest moment există stocuri, dar că ”dacă va fi necesar, sigur vom mai achiziţiona”.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat, marți, într-o conferință de presă, că din cele 18,5 milioane de doze recepționate, România are în prezent în stoc 3,7 milioane de doze. 9,95 milioane de doze au fost utilizate pentru vaccinare, iar diferența până la 14,7 milioane au fost vândute sau donate.

 

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ucraina strânge o comoară de date și le transformă în muniție digitală. Milioane de...
Digi FM
Motivul pentru care un român care a muncit șapte ani în Germania a decis să revină în țară: „Te pun să...
Pro FM
Răsturnare de situație. Ce a spus Chris Martin despre Dakota Johnson, după luni de zile în care s-a spus că...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Lovitura care dovedește că serviciile secrete ucrainene sunt mai bune decât ale lui Putin
Newsweek
PSD iese de la guvernare. Se mai indexează pensiile în ianuarie? Mica Recalculare, în mare pericol
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...