DNA anchetează modul în care România a cumpărat dozele de vaccin anti-COVID. Reacția lui Valeriu Gheorghiță

Data actualizării: Data publicării:
doze vaccin pfizer biontech
Doze de vaccin împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, marți, că a înregistrat un dosar penal privind modalitatea prin care România a achiziționat dozele de vaccinuri anti-Covid, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent. Urmărirea penală se face pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, in rem.

Potrivit unui comunicat al DNA, a fost înregistrat un dosar penal în care se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri împotriva COVID-19.

„Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă ('in rem'), respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat", informează procurorii anticorupţie.

DNA precizează că această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală.

Reacția lui Valeriu Gheorghiță

După ce DNA a anunțat deschiderea dosarului penal, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a explicat că modalitatea de achiziție a vaccinurilor anti-COVID-19 în țara noastră se supune aceleiași proceduri întocmită și elaborată de Comisia Europeană.

„Noi am recepționat până în acest moment aproximativ 18,5 milioane de doze din cele patru tipuri de vaccin și mai avem în stoc aproximativ 3,7 milioane de doze. Au fost administrate peste 9,95 milioane de doze, restul până la 14,7 milioane au fost fie donate, fie revândute”, spune Valeriu Gheorghiță.

El afirmă că nu are mai multe informații despre dosar și precizează că modalitatea de cumpărare a vaccinurilor a fost elaborată de Comisia Europeană.

„Am văzut și eu astăzi în spațiul public acest tip de informație, dar nu știu, nu am date suplimentare. Modalitatea de achiziție la nivelul tuturor țărilor europene se supune aceleiași proceduri întocmită și elaborată de Comisia Europeană”, conchide Gheorghiță.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri