VIDEO Repetiții pentru parada de 1 Decembrie. Participă 1.500 de militari

Data publicării:
parada
Repetiții pentru parada de 1 Decembrie. Foto: Digi24

Mii de militari, sute de blindate și zeci de aeronave repetă astăzi, în centrul Capitalei, pentru tradiționala paradă de 1 Decembrie. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru Ziua Națională, la care vor participa inclusiv militari din țări aliate NATO.

Peste 1.500 de militari şi specialişti din MApN, MAI, SRI, STS şi ANP, precum şi aproximativ 130 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor defila pe 1 Decembri

Alături de militarii români, la paradă vor defila şi aproximativ 150 de militari din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Militarii străini sunt prezenţi cu 23 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Germania, Statele Unite ale Americii şi Turcia.

Repetiția de 1 Decembrie aduce și nervi în trafic. Sunt restricții de circulație pe mai multe bulevarde intens circulate din zona de nord a Capitalei. Mașinile sunt blocate în coloane încă de la primele ore ale dimineții, spre nemulțumirea șoferilor.

Parada de 1 Decembrie

Pe 1 Decembrie, cu prilejul Zilei Naţionale a României, în municipiul Bucureşti se organizează următoarele activităţi:

  • între orele 7.00-11.00 - ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol I).
  • începând cu ora 11.00 - Parada Militară Naţională în Piaţa Arcul de Triumf;
  • începând cu ora 12.00 - expoziţia tehnică militară în Piaţa Arcul de Triumf;
  • între orele 19.00-22.00 - solemnitatea retragerii cu torţe pe următorul traseu: Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta - Bd. Mihail Kogălniceanu - Spl. Independenţei - Bd. Eroilor Sanitari - Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu - Şos. Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu - Bd. General Paul Teodorescu - Bd. Timişoara - sediul Brigăzii 30 Gardă.

Pentru pregătirea Paradei Militare Naţionale din data de 1 decembrie se va desfăşura un antrenament general în ziua de 28 noiembrie, între orele 3.00-17.00, în Piaţa Arcul de Triumf.

Restricții de trafic

Pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţilor premergătoare şi a celor organizate în zilele de 28 noiembrie şi 1 decembrie, se vor lua următoarele măsuri:

  • începând cu 27 noiembrie, ora 8.00 până la 1 decembrie, ora 17.00: închiderea alveolei, în dreptul staţiei STB, din Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul de mers dinspre Bd. Mareşal C-tin Prezan către Piaţa Presei Libere, pentru amplasarea sistemului de sonorizare.

  • în perioadele 27 noiembrie, ora 14.00 - 28 noiembrie, ora 18.00 şi 30 noiembrie, ora 14,00 - 1 decembrie, ora 18.00:

- restricţionarea parcării/staţionării voluntare în supralărgirea Şos. Pavel D. Kiseleff (rond Kiseleff) din dreptul Monumentului Infanteriei;

- restricţionarea parcării autovehiculelor pe Str. Docenţilor;

- restricţionarea parcării/staţionării voluntare pe Aleea Pescăruş (între Intrarea Pescăruş şi Restaurantul Pescăruş);

- eliberarea parcărilor din zona de desfăşurare a antrenamentelor generale şi Paradei Militare.

  • în ziua de 28 noiembrie , în intervalul orar 3,00-13.00:

- restricţionarea traficului rutier pe Şos. Pavel D. Kiseleff şi a străzilor adiacente între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal;

- restricţionarea traficului pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente;

- restricţionarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf;

- restricţionarea traficului pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente;

- restricţionarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanţu, Str. Docenţilor, Str. Mahatma Gandhi şi pe Str. Petofi Sandor;

- restricţionarea traficului pe Str. Clucerului, între Str. Arh. Ion Mincu şi Bd. Mareşal Alexandru Averescu, precum şi pe străzile adiacente spre Bd. Ion Mihalache;

- restricţionarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între str. Arh. Ion Mincu şi Str. Docenţilor, precum şi pe străzile adiacente către Bd. Aviatorilor;

- restricţionarea traficului pe Str. Uruguay, între Bd. Aviatorilor şi Şos. Kiseleff, precum şi pe străzile adiacente spre cele două bulevarde;

- restricţionarea traficului pe Str. Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo;

- eliberarea parcării dispuse în rond Kiseleff.

  • în perioada 30 noiembrie, începând cu ora 09.00 până pe 1 decembrie, ora 14.30:

- restricţionarea traficului rutier pe benzile I, II şi III în Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul dinspre Piaţa Presei Libere către Piaţa Victoriei, de la Aleea Primo Nebiolo până la Arcul de Triumf şi pe Str. Alexandru Constantinescu, de la Arcul de Triumf până la Bd. Mărăşti, pe ambele sensuri de mers, pentru amplasarea/demontarea tribunei oficiale;

- restricţionarea bretelei de circulaţie care face legătura între Bd. Mareşal Alexandru Averescu şi Şos. Kiseleff;

- restricţionarea spaţiului interzis circulaţiei, dispus în spatele Arcului de Triumf, între Bd. Mareşal Alexandru Averescu şi Bd. Mareşal Constantin Prezan.

  • în ziua de 1 decembrie, în intervalul orar 3.00-14.30:

- restricţionarea traficului rutier pe Şos. Kiseleff, precum şi a străzilor adiacente, între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal;

- restricţionarea traficului pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente;

- restricţionarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf;

- restricţionarea traficului pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente;

- restricţionarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanţu, Str. Docenţilor, Str. Mahatma Gandhi şi pe Str. Petofi Sandor;

- restricţionarea traficului pe Str. Clucerului, între str. Arh. Ion Mincu şi Bd. Mareşal Alexandru Averescu, precum şi pe străzile adiacente spre Bd. Ion Mihalache;

- restricţionarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între str. Arh. Ion Mincu şi Str. Docenţilor, precum şi pe străzile adiacente către Bd. Aviatorilor;

- restricţionarea traficului pe Str. Uruguay, între Bd. Aviatorilor şi Şos. Kiseleff, precum şi pe străzile adiacente spre cele două bulevarde;

- restricţionarea traficului pe Str. Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo;

- eliberarea parcării dispuse în rond Kiseleff.

  • în ziua de 1 decembrie, în intervalul orar 05.00-13.00, se va interzice accesul pietonal, astfel:

- pe Şos. Kiseleff, între Str. Primo Nebiolo şi Piaţa Arcul de Triumf, cu excepţia invitaţilor;

- pe Str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf;

- pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcul de Triumf, pe trotuarul din partea dreaptă în sensul de mers spre Piaţa Arcul de Triumf, cu excepţia reprezentanţilor mass-media;

- în parcul Regele Mihai I între Aleea Michael Jackson (porţiunea cuprinsă între Piaţa Arcul de Triumf şi zona aleii de acces spre Muzeul Satului) - Aleea Grădina Japoneză - Aleea Aventura Parc şi Bd. Constantin Prezan.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei