VIDEO. Povestea incredibilă a celei mai mari bucăți de chihlimbar din lume, descoperită în România: Opritor de ușă, ignorată de hoți

Data publicării:
bucata de chihlimbar
Foto: Captură Digi24

Cea mai mare bucată de chihlimbar din lume a fost descoperită în România, e de ani de zile la un muzeu din Buzău, dar are o poveste ca desprinsă dintr-un scenariu de film. A fost folosită de o bătrână din județ ani de zile drept opritor de ușă. Iar hoții care au prădat-o pe femeie de bijuteriile de aur nu au dat nicio atenție comorii, pentru că au crezut că e un simplu pietroi.

Ligia Pricopi, jurnalistă Digi24: Bucata de chihlimbar care cântărește trei kilograme și jumătate a ajuns în proprietatea statului, după ce o rudă a femeii și-a dat seama cât este de valoroasă. A fost clasificată drept obiect de tezaur, și acum se află în proprietatea Muzeului Județean Buzău.

Femeia a folosit piatra de chihlimbar, estimată acum a fi cea mai mare din lume și cu o valoare de peste un milion de euro, drept opritor de ușă. Zeci de ani i-a dat această întrebuințare, până ce a ajuns muzeu.

Județul Buzău este cunoscut pentru zăcămintele de chihlimbar, iar această descoperire a fost făcută în comuna Colț.

Rudele femeii povestesc că la un moment aceasta a fost călcată de hoți care i-au furat un lănțișor, dar nu au fost impresionați de piatra de un milion de euro, despre care specialiștii consideră că ar avea o vechime de aproximativ 70 de milioane de ani.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri