VIDEO. O femeie și doi copii au fost la un pas să fie spulberați de un tramvai pe o trecere de pietoni din București

Data publicării:
tramvai
O femeie și doi copii au fost la un pas să fie spulberați de un tramvai pe o trecere de pietoni din București. Foto: Captură Digi24

Tragedie evitată în ultimul moment în București. Trei oameni au fost la un pas să fie spulberați, pe o trecere de pietoni din cartierul Ferentari, după ce un vatman nu a schițat nici măcar intenția de a frâna, deși o femeie și doi copii erau deja la jumătatea zebrei. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional!

Înregistarea care a fost făcută de o cameră de supraveghere din zonă îi arată pe cei doi copii și pe femeia, care pare că ține un alt copil în brațe, cum au evitat, la limită, să fie loviți.

Incidentul a avut loc pe o trecere de pietoni nesemaforizată. Imaginile surprinse îî arată pe cei trei cum traversează trecerea de pietoni, iar în dreptul șinei de tramvai se poate observa tramvaiul care vine cu viteză, fără a încerca să reducă viteza sau să frâneze. Copiii au fugit și astfel au reușit să evite în ultimul moment să fie loviți de tramvai. 

STB a anunțat că va iniția de urgență o cercetare internă a acestui eveniment și va lua măsurile ce se impun, conform Regulamentului Intern, putându-se ajunge până la desfacerea contracului de muncă a conducătorului de tramvai.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri