VIDEO. Cod roșu de inundații: Apele au lovit cu furie în Valea Oltului

Data actualizării: Data publicării:
inundatii brezoi - captura video
Apele au lovit cu furie în județul Vâlcea, după ce a fost cod roșu de inundații pe trei râuri Foto: captură video

Zeci de gospodării şi case au fost inundate, iar un bărbat a fost luat de ape în timp ce încerca să traverseze un pârâu învolburat. Toate, după ce mai multe râuri din centrul şi sud-estul ţării s-au revărsat. A fost cod roșu de inundaţii pe Motru, Lotru şi Jiu. Pe ultimul râu, s-a înregistrat azi-noapte un debit istoric, de 420 de metri cubi pe secundă, de peste 10 ori faţă de debitul lui normal.

Circulația a fost blocată marți noapte pe Valea Oltului. Au căzut pietre de pe versanţi şi toată noaptea s-a circulat pe un singur sens, iar la 5:30 dimineaţa, timp de o oră, drumul a fost blocat de tot.

Probleme au fost în zonă şi pe calea ferată. Din cauza aluviunilor căzute de pe versant locomotiva și primul vagon al unui tren al CFR Călători, care cicula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Călimănești – Sibiu a ieșit de pe șină. Nimeni nu a fost rănit, iar pasagerii au fost transportați cu microbuzele între Călimănești și Lotru.

În oraşul Brezoi, alarma s-a dat azi-noapte. Apele au început să curgă şuvoiae de pe versanţi şi să acopere şoselele. Au venit cu putere atât de mare, încât au rupt şi un gard. În unele curţi, apa a depăşit jumătate de metru la prima oră a zilei.

„De azi-noapte de la 12, eu nu mai dorm! Pentru că am auzit bubuituri şi am geamurile în partea aia, spre canal, şi mă temui că rupe gardurile şi dă peste noi”, povestește o femeie. „Numai bolovani, numai răgălii, numai... E adânc de 4 m canalul, cam aşa 3,50 - 4 m. Păi, dacă nu era canalul, ne lua casa!”, a detalia ea.

„Păi ne-am speriat, că na...”, spune o altă femeie.

Apa s-a infiltrat rapid şi în unele case.

„Dintr-odată a intrat în casă. Nu am mai avut ce să îi fac. A venit după fosta cale ferată apa, s-a înfundat canalizarea aici, mai jos, unde a fost bariera şi canalul a venit mare, a intrat şi din canal şi din toate părţile”, explică un alt martor.

Nici măcar după prânz aluviunile nu s-au oprit să coboare de pe munte.

„În zona oraşului Brezoi sunt foarte multe familii afectate”, a declarat Dan Pascaru, inspector-șef la ISU Vâlcea.

Cascada Lotrișor din Parcul Național Cozia, la un debit extraordinar

Și în aceste condiții,  imagini spectaculoase au fost surprinse marți în Parcul Național Cozia, din județul Vâlcea. Imaginile au fost filmate de un cunoscător al zonei, care s-a declarat însă uimit de volumul mare de apă care ieșea din munte și care oferea un adevărat spectacol vizual.

Cascada Lotrișor este situată în Cheile Lotrișorului din Munţii Căpăţânii, are aproape 50 de metri înălțime și a fost amenajată artificial la începutul anilor '70

La doar cativa kilometri de ea se află orașul Brezoi, acolo unde 50 de gospodării au fost grav afectate de inundații. 

Tot în judeţul Vâlcea, de data aceasta în localitatea Drăgăşani un bărbat de 43 de ani a încercat să traverseze prin apele învolburate ale unui pârâu şi a fost luat de viitură. Maşina sa de teren a fost dusă de ape câţiva metri. A fost scos de angajaţii ISU şi evaluat de un medic de pe ambulanţă.

A plouat neîncetat 36 de ore în Mehedinți

În Judeţul Gorj, pentru a evita inundaţiile, autorităţile au golit barajul de la Târgu Jiu pentru a face loc puhoaielor ce vor veni din Valea Jiului. Pe acest râu a fost atinsă cota de 420 de metri cubi pe secundă faţă de aproximativ 40 de metri cubi pe secundă cât este în mod normal.

În Mehedinţi, a plouat neîncetat 36 de ore, iar în unele momente au căzut chiar şi 100 de litri pe metru pătrat. În aceste condiţii, râul Motru a ieşit din matcă şi a inundat mai multe hectare de teren agricol.

Acum, hidrologii anunță un cod portocaliu valabil până miercuri la ora 12:00 și un cod galben valabil până la ora 16:00, pentru râurile din sudul și vestul țării. Ploile nu se vor opri însă nici în zilele următoare.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegeri în România: Gestul simbolic al Google pentru ziua votului în...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”