Liderul Pro România, deputatul Victor Ponta, este audiat joi la Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea este judecat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, informează Agerpres.
Victor Ponta s-a aflat joi la Parlament, la dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, însă a reuşit să ajungă la tribunal în jurul orei 13,00.
La începutul procesului, un avocat a solicitat judecătorului care se ocupă de acest dosar, Gheorghe Tudorel Zgondea, ca audierea lui Ponta să se facă în şedinţă nepublică, la fel ca la termenul anterior, când a fost audiat Liviu Dragnea.
Judecătorul a admis cererea avocatului, mai ales că şi procurorul de şedinţă a fost de acord ca şedinţa să fie secretă, astfel încât jurnaliştii au fost evacuaţi din sala de judecată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că îi va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a acestuia.
Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.
''La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu-Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu-Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale'', precizează procurorii anticorupţie.
DNA menţionează că, în aceeaşi cauză, Dumitru Dobrică, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004 - decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Editor web: Vlad Mironescu