Uriașă insulă de gunoaie pe lacul de acumulare de la Voila. Tone de deșeuri pe care oamenii le lasă pe maluri sunt aduse acolo

Data actualizării: Data publicării:
gunoaie la voila
Tone de gunoaie sunt adunate zilnic pe lacul de acumulare de la Hidrocentrala Electrică Voila. FOTO: Digi24

Tone de gunoaie sunt adunate zilnic pe lacul de acumulare de la Hidrocentrala Electrică Voila. Autoritățile locale sunt depășite de problemă, așa că primarul a cerut în repetate rânduri ajutor de la centru. Ministrul Mediului a spus că va merge personal în inspecție.

Un utilaj este folosit de dimineața până seara pe lacul de acumulare de la Hidrocentrala Electrică Voila. Zeci de metri pătrați din luciul apei sunt acoperiți de gunoaie. PET-uri, plastice sau chiar bușteni mari plutesc aici de câteva zile.

Localnicii spun însă că astfel de peisaje apar periodic pe lacul de acumulare de la Voila. În râul Olt se varsă multe pâraie de munte și de fiecare dată când debitele de apă cresc aduc la vale toate gunoaiele pe care oamenii le lasă pe maluri.

"E așa de 15 – 20 de ani", spune un șofer.

Autoritățile locale ridică din umeri.

Gheorghe Osalciuc, primar în Voila: "Se lucrează la eliberarea luciului de apă de trunchiurile copacilor sălcii, arini ce au fost aduse și pe urmă se intervine cu un vapor special care are un sistem de colectare în față să adune și PET-urile și alte mizerii ce sunt acolo. Implicit dacă apa e murdară, și noi ne putem intoxica pentru că, de exemplu, pe raza localității Dridif și Cinșior în apropierea acestui lac sunt fermieri care adapă animalele, oile, acolo. Dacă apa-i toxică, nu e bine nici pentru animale, nici pentru om".

Tanczos Barna, ministrul Mediului: "La Voila cantitățile de deșeuri care se acumulează la hidrocentrale sunt colectate la suprafața apei de obicei împreună cu Hidroelectrica. Cei de la Apele Române vor lua toate măsurile. Voi face o verificare personal, să vedem care este situația acolo și de ce nu s-au îndepărtat deja acele deșeuri".

Potrivit autorităților, operațiunea de curățare a lacului va dura cel puțin câteva săptămâni. Asta dacă nu cumva va ploua din nou și între timp vor fi aduse alte astfel de deșeuri.  

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei