Un urs a fost văzut azi-noapte pe străzile din Ploieşti. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert
Data publicării:
Un urs a fost văzut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe străzile din municipiul Ploieşti, autorităţile emiţând un mesaj RO-Alert pentru a avertiza populaţia din zonă.
„A fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Ploieşti, zona Gării de Nord. A fost transmis mesaj RO-ALERT. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, potrivit Agerpres.
În luna august a anului trecut, un urs a fost prins, la Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, animalul fiind tranchilizat şi relocat.
Ursul fusese văzut în oraş în repetate rânduri, iar autorităţile au încercat timp de circa o lună să îl prindă.