Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a dispus, marţi, efectuarea de verificări prin Compartimentul Control Intern, cu privire la modalitatea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu în cazul unor poliţişti care asigurau escorta unui cetăţean după ce acesta a reuşit să scape de sub pază, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Vaslui, poliţiştii de la punctul de frontieră Albiţa au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu dublă cetăţenie româno-moldovenească, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Germania, acesta reuşind să scape de sub escortă în momentul în care era transportat la o unitate de arest.
"În timp ce poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui escortau bărbatul, de la punctul de frontieră Albiţa către o unitate de arest, acesta, sub pretextul satisfacerii nevoilor fiziologice, a scăpat de sub escortă. În zonă au fost mobilizate patrule de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, care au efectuat investigaţii specifice în vederea identificării bărbatului", precizează sursa citată.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Huşi sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vaslui au identificat şi reţinut bărbatul, în timp ce acesta se afla pe raza localităţii Valea Grecului, în comuna Duda-Epureni.
Editor web: V.M.