Un primar şi-a crescut salariul la 13.500 lei pentru că are „vară şi patru benzi până la Constanţa”: „Nici n-am ajuns la cât trebuia”

Data actualizării: Data publicării:
primar
FOTO: Facebook Primăria Murfatlar

Dacă Guvernul nu ne mai dă, ne luăm singuri - aceasta pare să fie deviza celor din Primăria Murfatlar. După ce premierul Ludovic Orban a anunțat că va îngheța salariile demnitarilor, pentru ca acestea să nu mai crească odată cu majorarea salariului minim brut, primarul orașului a adoptat o hotărâre de Consiliu Local prin care îşi măreşte salariul, cel al viceprimarului, dar şi pentru ceilalţi angajaţi din instituţie. Edilul şi-a făcut practic singur un cadou de Crăciun - 1.000 de lei în plus pe lună la salariu, mai exact, de la 12.480 de lei, la 13.500 de lei.

Valentin Saghiu, primarul din Murfatlar, este la al doilea mandat. El a declarat la Digi24 că, de fapt, a fost făcută o actualizare, care trebuia, de altfel, să fie făcută mai de dinainte. În plus, "nici nu am ajuns la mărirea de 2.380 (plusul la salariu - n.r.)", a spus el.

"Toţi colegii mei sunt obligaţi să ajungă la această sumă, e vorba şi de salariul viceprimarului şi de al consilierilor locali, toate aceste lucruri trebuie puse în aplicare.

Întrebat dacă ar fi fost sancţionat dacă nu actualiza aceste salarii, primarul a răspuns: "Bineînţeles, instituţiile noastre sunt cele mai controlate din România. (...) Poate spune Curtea de Conturi că nu am votat în şedinţa de consiliu.... lucrurile acestea se pot verifica la celelalte primării".

El are şi o explicaţie pentru ce nu a făcut mai devreme actualizarea la care se referă: "pentru că nu a fost buget, e primărie de orăşel, de aceea actualizarea a venit la noi mai târziu. E o actualizare pe vechi. Nu ne-am actualizat la salariul minim pe economie, la ce s-a aprobat legea acum 2,230 ...Nu am ajuns acolo încă. Sperăm că poate la anul o să o ducem mai bine şi se pot mări salariile... dacă nu, să stagneze la acest nivel. Dacă nu aveam buget, nu puteam să facem salariile...".

De altfel, edilul a subliniat că nu e vorba de merit, ci de o obligaţie de a avea această indemnizaţie.

Întrebat care sunt avantajele localităţii, primarul a enumerat: "mari contribuabili, brutării, gară maritimă, industrie grea, comerţ, magazine mari, patru benzi până la Constanţa, vară, turism".

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...