Un pădurar spune cum se duce la intervenții împotriva hoților de lemne: „Cu Dumnezeu înainte, cu pixul şi cu legitimaţia"

Data actualizării: Data publicării:
pomi taiati padure getty
Foto: GettyImages

Un angajat al Gărzii Forestiere din Braşov a intrat în greva foamei, vineri, pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor în care lucrează silvicultorii din România. Bărbatul, care lucrează de şapte ani în sistem spune că este foarte greu să-şi desfăşoare activitatea fără arme şi dotări, informează MEDIAFAX.

Florin Nan este angajat al Gărzii forestiere din Braşov de şapte ani şi a intrat vineri în greva foamei, pentru 24 de ore, încercând să tragă un semnal de alarmă legat de condiţiile în care lucrează silvicultorii din România.

„Am decis să intru în greva foamei pentru că este foarte greu sau aproape imposibil să ne desfăşurăm activitatea în condiţiile în care o facem acum", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Florin Nan.

Acesta a făcut şi o listă de revendicări despre care spune că sunt nişte prevederi legale care nu sunt puse în aplicare de foarte mulţi ani.

Pe lista silvicultorului sunt menţionate lipsa armelor de foc letale, a uniformelor şi echipamentelor, a maşinilor, a staţiilor de emisie recepţie, a dronelor şi a vaccinurilor anticăpuşe. Totodată, angajatul Gărzii Forestiere Braşov cere acordoarea sporului de risc.

„Cu Dumnezeu înainte, cu ce să mergem, cu pixul şi cu legitimaţia", a răspuns Florin Nan, când a fost intrebat cu ce intervin în acest moment.

El compară silvicultorii cu militarii.

„După Armata României, deocamdată silviculorii au cei mai mulţi eroi. Cu menţiunea că în armată merg în război, în Afganistan. Noi avem colegi morţi pe timp de pace. Şi nimeni nu spune nimic despre treaba asta. Toată lumea - politica struţului, a capului în pământ, să nu deranjăm. Pe cine să mai deranjăm? Au ajuns să apere pădurile, în percepţia opiniei publice, datorită campaniilor de fake news la care sunt supuşi oamenii de ani de zile, au ajuns să salveze şi să apere pădurile ONG-urile, nu silvicultorii care sunt zi de zi în păduri de 100 şi ceva de ani", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Florin Nan.

Acesta menţionează că în ultima lună doi silvicultori şi-au pierdut viaţa încercând să apere pădurile.

„Un caz într-o viaţă e enorm, pentru că oamenii ăştia au plecat să îşi facă datoria, să apere pădurea. E al doilea caz într-o lună. Sunt şase pădurari morţi până în momentul de faţă. Sunt peste 650 de silvicultori cu răni grave şi deosebit de grave. Nu spune nimeni o vorbă despre oamenii ăştia. Şi dacă nu moare omul şi ajunge să stea într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieţii lui, e bine? Mergând să apere pădurea. Pentru ce, pentru că legea nu e pusă în aplicare? Pentru că nu avem arme, nu avem dotări?”, a spus Florin Nan.

Angajat al Gărzii Forestiere din Braşov de şapte ani, Florin Nan consideră că ceea ce se întâmplă este „o crimă cu premeditare”.

„Un pădurar are 400 de euro pe lună, trebuie să păzească între 400 şi 1.000 şi ceva de hectare de pădure şi trebuie să folosescă hainele lui, maşina lui, motorina lui. De unde toate astea? Şi are şi el familie acasă, care îl aşteaptă să le dea ceva de mâncare. Vi se pare normal cu 20 de milioane să păzeşti 1.000 de hectare de pădure, în condiţiile în care nu ai maşină, nu ai motorină, nu ai arme, nu ai nimic? Nu vi se pare că e crimă cu premeditare? Ca să vină după aceea un val de fake news şi să arate că ONG-urile salvează pădurile, oameni care nu au studiat pădurea în viaţa lor o secundă", a mai spus Florin Nan.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...