31 de călugări de la Mănăstirea Putna au fost internaţi în noaptea de joi spre vineri în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, după ce au fost confirmaţi pozitiv la testarea SARS-CoV-2, relatează Agerpres.
Directorul executiv interimar al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Suceava, Manuela Trifan, a declarat, vineri, că testarea comunităţii din Mănăstirea Putna s-a decis săptămâna trecută, după ce un bărbat care sălăşluia acolo a murit şi s-a dispus ancheta epidemiologică.
Totodată, la începutul săptămânii trecute, un călugăr de la Mănăstirea Putna, în vârstă de 52 de ani, diagnosticat cu COVID-19 şi aflat în stare gravă, a fost transferat cu elicopterul la Institutul ''Matei Balş'' din Bucureşti.
Potrivit directorului DSP Suceava, călugării au fost transportaţi de mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, nu prezentau forme grave de boală, o parte din aceştia fiind chiar asimptomatici.