Un nou bilanț îngrijorător. Numărul cazurilor noi de coronavirus rămâne la nivelul din starea de urgență

Data actualizării: Data publicării:
pacientă testată pentru covid
Foto: Guliver/Gettyimages

În ultimele 24 de ore au fost raportate 411 cazuri de infectare cu coronavirus, din 11.824 de teste efectuate. Astfel, bilanțul îmbolnăvirilor rămâne unul ridicat, după ce joi au fost 460 de cazuri noi, cel mai mare număr din ultimele două luni. 

Până astăzi, 26 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.697 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.181 au fost declarate vindecate și externate. 1.579 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 25.06.2020 (10:00) – 26.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Gorj, Ilfov și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 411 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.121 de persoane. Alte 73.992 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 675.382 de teste. În ultimele 24 de ore au foste efectuate 11.824 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 407 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 962 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 468 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 179.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 25 iunie a.c., 174 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.793   cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...