Un copil de 10 ani a murit după ce a intrat în stop cardio-respirator la şcoală
Data actualizării: Data publicării:
Incident grav marți, la o școală din Ploiești. Un copil de numai 10 ani a făcut stop cardio respirator chiar în timpul unei ore. A fost resuscitat și dus de urgență la spital, dar din păcate nu a mai putut fi salvat.
Inspectorul școlar general al județului Prahova, Ilona Rizea, a declarat la Digi24 că au fost vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere și nu a existat niciun incident care ar fi putut provoca tragedia.
Copilului i s-a făcut rău în timpul orei de religie, acuzând dureri de stomac. A fost chemată asistenta medicală, care i-a făcut manevre de resuscitare.
Ilona Rizea a spus că elevul nu era cunoscut la școală cu probleme de sănătate: „Școala nu a fost anunțată oficial și nu sunt acte medicale la cabinet că ar fi avut probleme medicale”.