Un copil de 13 ani s-a electrocutat în gara din Deva, după ce s-ar fi urcat pe un vagon cisternă. Copilul are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, a informat ISU Hunedoara, iar medicii au decis să-l transporte cu un elicopter la un spital din Capitală.
Incidentul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112, iar pentru salvarea copilului a intervenit un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ).
"La faţa locului a fost găsit un copil de 13 ani, din Deva, care prezenta, la o primă evaluare, arsuri de gradele II, III şi IV pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului. Pacientul era conştient, foarte agitat. A fost stabilizat la faţa locului şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ, Călin Dumitrescu.
Potrivit acestuia, în urma investigaţiilor medicale, copilul a fost intubat şi s-a decis transferarea lui cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.
Editor : A.A.