Un bărbat de 31 de ani din Brașov a fost prins în flagrant de autorități, miercuri, 23 octombrie, în timp ce primea un colet cu droguri de mare risc. Pachetul a venit din Italia și avea o jumătate de kilogram de cocaină ascunsă printre produse alimentare. Bărbatul recidivist se presupune că ar fi traficant de droguri și se află în arest preventiv, potrivit News.ro.
Recidivistul a fost prins în flagrant în municipiul Brașov în timp ce ridica un pachet în care era ascunsă printre diverse produse alimentare cantitatea de aproximativ 500 de grame de cocaină, care urma să fie vândută, a informat, joi, 24 octombrie, DIICOT, relatează sursa citată.
El este cercetat pentru introducerea ilegală în țară a drogurilor de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc. A fost inițial reţinut, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis pe numele său de Tribunalul Braşov.
Autoritățile s-au deplasat și la locuința recidivistului, unde au găsit mai multe probe care indică posibilele ilegalități de care e acuzat.
„În urma percheziţiilor efectuate în municipiul Braşov la locuinţele inculpatului au fost identificate şi ridicate cantitatea de aproximativ 150 grame canabis, mai multe pungi autosigilante, un aparat pentru vidat, un cântar electronic, obiecte purtând urme de substanţă, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă”, a mai precizat DIICOT într-un comunicat, preluat de sursa citată.
Acțiunile au fost desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
Editor : Andreea Stanciu