Un bărbat a făcut sesizare că mai mulți oameni nu purtau mască într-un magazin, dar tot el a fost amendat
Data actualizării: Data publicării:
Situație bizară într-o comună din județul Maramureș. Un bărbat a filmat într-un magazin mai mulți oameni care nu purtau masca de protecție și nu se respectau distanțarea, dar cel amendat a fost chiar el.
Incidentul s-a petrecut într-un magazin din localitatea Băiuț, unde bărbatul le-a atras atenția angajaților și unor clienți că nu poartă mască de protecție sau că nu o poartă corect. Angajații au fost deranjați de atitudinea bărbatului, așa că au chemat poliția, care l-a amendat pe acesta.
Amenda este de 200 de lei și motivul pentru care a fost aplicată este că bărbatul ar fi provocat scandal în magazin și că i-ar fi deranjat pe ceilalți clienți.
Totuși, poliția s-a autosesizat și în cazul filmării pe care a făcut-o bărbatul și va face controale pentru a vedea dacă au fost sau nu respectate măsurile de siguranță.