Un bărbat a amenințat că va face dreptate cu arma dacă nu e arestat polițistul care a lovit mortal fata de 13 ani. Poliția îl caută

Data actualizării: Data publicării:
masina avariata implicata in accidentul in care un politist a accidentat doua fete
Poliţistul care a accidentat mortal o fată avea permis de Marea Britanie, valabil şi în România. Foto: Captură video

Polițiștii bucureșteni fac verificări după ce un bărbat a sunat la 112 și a avertizat că va folosi arma și va face singur dreptate dacă poliţistul care a accidentat mortal o fetiţă în Sectorul 1 al Capitalei nu este arestat.

Bărbatul a sunat la 112 duminică seară. El a anunțat că dacă nu va fi arestat polițistul implicat în accidentul rutier, va face el dreptate, menționând că va folosi armă de foc, anunță Poliția Capitalei.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Poliția Sectorului 6 s-a sesizat din oficiu și face verificări pentru a-l identifica.

Accidentul s-a petrecut în Sectorul 1, agentul de poliţie aflat la volan accidentând două fete care traversau strada. Una dintre ele a fost transportată la spital, iar cealaltă a murit la locul accidentului.

Potrivit purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, poliţistul, care era încadrat din 2017, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero. El se afla singur în maşină în momentul producerii accidentului.

Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată momentele de după impact, care confirmă informațiile preliminare din anchetă: autospeciala circula cu peste 80 de kilometri pe oră. Polițistul s-ar fi îndreptat spre o misiune, dar ar fi avut doar semnalele luminoase în funcțiune, nu și cele acustice.

Citește și: VIDEO. Primele imagini din momentul accidentului în care o fată a murit după ce a fost lovită de o mașină de poliție

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri