Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat, marți seară, pe un teren de fotbal dintr-un parc al Sectorului 2 al Capitalei. Potrivit polițiștilor, bănuit că ar fi săvârșit fapta este un alt adolescent, în vârstă de 16 ani, care a fost condus la secție pentru audieri.
ACTUALIZARE: Adolescentul în vârstă de 16 ani, bănuit că a înjunghiat un tânăr de 17 ani pe un teren de fotbal dintr-un parc al Sectorului 2 al Capitalei, a fost reținut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat magistraților.
„La data de 23 iulie a.c., în jurul orelor 21:10 polițiști din cadrul D.G.P.M.B au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost înjunghiat de o persoană necunoscută pe un teren de fotbal dintr-un parc din sectorul 2”, informează Poliția Capitalei, citată de Mediafax.
Potrivit sursei citate, la fața locului au sosit polițiști din cadrul Secției 7 care, la scurt timp, au identificat și prins un tânăr de 16 ani, bănuit că ar fi săvârșit fapta. Acesta a fost condus la sediul subunității pentru audieri.
„Victima, un tânăr de 17 ani, a fost transportata la o unitate spitalicească pentru îngrijiri. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, cercetările fiind continuate de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, mai arată sursa citată.