Trei persoane arestate pentru pornografie infantilă. Cea mai mică victimă e un bebeluș de un an și jumătate

Data publicării:
Bărbăt cu mâinile prinse în cătușe, la spate.
Foto: GettyImages

Trei persoane au fost arestate preventiv pentru pornografie infantilă, într-un dosar în care sunt acuzate că au filmat acte de viol și agresiune sexuală în care victime erau copii, cel mai mic având un an și șase luni.

Cei trei au fost reținuți ieri de procurorii DIICOT Timișoara, magistrații dispunând ulterior arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii au stabilit că, în perioada 2021 – 2022, doi inculpați au filmat actele de natură sexuală (viol și agresiune sexuală) săvârșite asupra/cu persoane vătămate minore (cu vârste cuprinse între un an și 6 luni și 15 ani), parte dintre acestea aflate în îngrijirea unuia dintre inculpați. În sarcina celor doi inculpați a fost reținută varianta agravată a infracțiunii de pornografie infantilă, respectiv fapta a pus în pericol viața minorului.

Cel de-al treilea inculpat este acuzat că a procurat și deținut, prin intermediul unei aplicații de comunicare, materiale pornografice cu minori.

Doi dintre inculpați au fost condamnați anterior pentru pornografie infantilă.

Cei trei inculpați sunt în arest preventiv și în altă cauză, în care sunt cercetați pentru infracţiuni referitoare la viața sexuală.
 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri