Trei cercetători CNSAS, între care fiul disidentului Gheorghe Ursu, îi cer lui Nicolae Ciucă să predea arhivele Securității de la MApN
Trei cercetători de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mihai Demetriade, Mădălin Hodor, şi cercetătorul asociat Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, îi cer ministrului apărării, Nicolae Ciucă, într-o scrisoare deschisă publicată sâmbătă, ca Ministerul Apărării să predea către CNSAS arhiva pe care o are cu documente care au aparţinut Securităţii.
Cercetătorii susțin că de-a lungul timpului, Ministerul Apărării Naționale a trimis „selectiv și parcimonios” anumite documente către CNSAS și acuză instituția de „tăcere arogantă” și „lipsă de voință în restituirea in integrum a arhivelor capturate în contextul Revoluției române”.
„Ascunzând memoria represiunii, domnule ministru, deveniți complice cu răul. Prin gestul continuu și ilegal al ministerului pe care-l conduceți, pagini dureroase și infame din istoria principalului actor represiv al regimului totalitar sunt excluse circuitului civil, dezbaterii democratice și înfăptuirii juridice a dreptății. Ați antrenat, prin lipsa dumneavoastră de voință, un lung șir de consecințe nefaste. Un trecut odios a fost ascuns privirii victimelor, potențialele acțiuni în instanță reglementate de lege au fost anulate înainte de a fi putut să existe, voința însăși a statului privind decomunizarea prin deschiderea arhivelor represive a fost scandalos încălcată” - spun cei trei semnatari ai scrisorii, adresându-se ministrului apărării, Nicolae Ciucă.
Semnatarii scrisorii sugerează că Armata română „ascunde cu bună știință un trecut criminal”, iar lipsa de cooperare a ministerului poate fi percepută ca o formă de complicitate. În plus, o astfel de atitudine contravine valorilor comunității NATO din care România face parte.
„Captivitatea rușinoasă a acestor fonduri arhivistice în 2021, dincolo de posibilitatea de a le cerceta și investiga, afectează ceea ce sperăm că este și pentru dumneavoastră fundamentul parteneriatului euro-atlantic: valorile lumii libere și cultura statului de drept. Refuzăm să credem că, la două decenii de la stabilirea obligației legale de predare către C.N.S.A.S. a tuturor documentelor fostei Securități, Armata română ascunde cu bună știință un trecut criminal. Tăcerea ministerului pe care-l conduceți, în mod fatal și previzibil, a fost public receptată ca o formă a complicității. Dincolo de nerespectarea continuă a legii, stă lipsa de loialitate față de dezideratele societății și față de ordinea de drept” - punctează Mihai Demetriade, Mădălin Hodor și Andrei Ursu.
Textul integral al scrisorii deschise transmise de cercetătorii CNSAS
Prezentăm în continuare textul integral al scrisorii deschide, așa cum a fost publicat pe conturile de Facebook ale celor trei semnatari:
„Scrisoare deschisă adresată ministrului Apărării Naționale
Domnului Nicolae-Ionel CIUCĂ
Statul român a decis, prin legea de funcționare a C.N.S.A.S., că toate documentele fostei Securități trebuie să fie predate Consiliului.
Deținerea împotriva legii si în secret a acestor dosare prejudiciază nu numai procesul de decomunizare și deconspirarea Securității. Ea obstrucționează justiția în mod inechivoc, încălcând drepturile fundamentale ale victimelor și ale urmașilor acestora. Dreptatea restitutivă garantată prin legea de funcționare a C.N.S.A.S., care stabilește drepturi esențiale pentru victime sau rudele celor care nu mai sunt, este imposibilă acum – într-o semnificativă proporție – din cauza indeciziei ministerului pe care-l conduceți. Pentru arhivele Securității pe care le dețineți, drepturile de acces la propriul dosar, cel al stabilirii calității de lucrător și colaborator pentru cei care au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului nu pot fi, pur și simplu, exercitate.
Sperăm, domnule ministru, că realizați gravitatea acestei situații. Nu doar un mandat de voință al statului român este ignorat dar – mai presus de orice – drepturile acordate cetățenilor de a-și cunoaște, studia și clarifica identitatea unei întregi infrastructuri a răului, au fost încălcate. Ascunzând memoria represiunii, domnule ministru, deveniți complice cu răul. Prin gestul continuu și ilegal al ministerului pe care-l conduceți, pagini dureroase și infame din istoria principalului actor represiv al regimului totalitar sunt excluse circuitului civil, dezbaterii democratice și înfăptuirii juridice a dreptății. Ați antrenat, prin lipsa dumneavoastră de voință, un lung șir de consecințe nefaste. Un trecut odios a fost ascuns privirii victimelor, potențialele acțiuni în instanță reglementate de lege au fost anulate înainte de a fi putut să existe, voința însăși a statului privind decomunizarea prin deschiderea arhivelor represive a fost scandalos încălcată.
Faptul că M.Ap.N. a trimis, selectiv și parcimonios, anumite fonduri arhivistice către C.N.S.A.S. de-a lungul timpului, domnule ministru, nu modifică natura lipsei de voință în restituirea in integrum a arhivelor capturate în contextul Revoluției române. Îndeplinirea unei părți dintr-o obligație legală nu poate fi interpretată ca o acoperire și asumare a obligației ca atare. Cultura omisiunii, a selectivității lipsite de criterii transparente, a tăcerii arogante a marcat și marchează dinamica culturii instituționale în România, afectând, în opinia noastră, fundamentul încrederii publice, esențial pentru o societate democratică.
Suntem cu totul în asentimentul dumneavoastră atunci când, „în numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate, dintre care peste un sfert au fost militari și salariați civili din Ministerul Apărării Naționale”, v-ați asumați recent „datoria morală de a aduce lumina în toate ungherele umbrite sau întunecate care mai există în legătură cu evenimentele de atunci”.
Datoria de care aminteați în declarația din 17 decembrie 2020 ne așteptăm să fie probată printr-un gest lipsit de ambiguitate și clarificator: predarea neîntârziată a tuturor documentelor pe care Armata le-a preluat de la Securitatea comunistă.
Alte instituții ale statului roman au făcut, inclusiv recent, pași importanți în finalizarea restituirii arhivelor represive. Este timpul ca și propria dumneavoastră instituție să se conformeze cadrului legal. Predarea dosarelor Securității aflate în posesia M.Ap.N. dar și a documentelor din fondurile Comitetului Central al P.C.R. (Secția pentru Probleme Militare și Justiție) către A.N.R., facilitând, astfel, cercetarea istorică, îndeplinirea legii și documentarea cauzelor penale în dosarele istorice, înainte de a fi o datorie de onoare, este – în primul rând – o obligație legală. Ne întrebăm, nefiind nici emitentul acestor documente și nefiind nici cel care să le fi acordat vreun grad de clasificare, în ce bază legală le deține Ministerul dumneavoastră, și prin ce modalitate le-a „clasificat”?
Documentele despre care vorbim implică fonduri preluate din arhivele tuturor direcțiilor centrale ale D.S.S. dar și de la fostele Inspectorate județene ale M.I. începând din decembrie 1989 până cel puțin în prima parte a anului 1990. Depozite întregi de arhivă au fost preluate atunci preferențial de M.Ap.N., din care doar o mică parte au fost predate la C.N.S.A.S. În aceeași situație sunt, spre exemplu, și fișetele de lucru ale ofițerilor din conducerea Securității conținând documente esențiale din zilele Revoluției, aflate acum tot în arhivele ministerului pe care-l conduceți. Existenta acestor fonduri a mai fost contestată în trecut de succesivele conduceri ale M.Ap.N., pentru ca ulterior adevărul să iasă la iveală. Documente doveditoare aflate în arhivele C.N.S.A.S. și multiplele relații instituționale dovedesc, fără putință de tăgadă, că arhivele care fac obiectul scrisorii de față se află acum „în conservare” la Ministerului Apărării. În ciuda mai multor adrese schimbate între C.N.S.A.S. și M.Ap.N. sau a unor întâlniri inter-instituționale care au avut loc, ministerul pe care-l conduceți refuză transparentizarea demersului, accesul nemijlocit la inventarele fondurilor deținute și rapida demarare a procesului predării. Ne întrebăm și vă întrebăm: timpul indiferenței, al uitării, al digresiunilor sau al ignorării deliberate a legii, de partea cui curge? Implicați cu toții în ecuația consolidării democrației, cum credeți că vor interpreta cetățenii în slujba cărora sunteți și partenerii euro-atlantici, tehnicile derobatorii și lipsa voinței în acoperirea unui mandat legal?
Domnule ministru, în fața legii, precum semnatarii acestei scrisori deschise, suntem cu toții egali. A pretinde, subreptice, că ar exista motive întemeiate care să justifice un fapt scandalos, și anume că ministerul pe care-l conduceți continuă să blocheze predarea arhivelor Securității, predare instituită ca o obligație legală a statului român, este pur și simplu inacceptabil. Ascunderea unei istorii scandaloase și nedemne este o sfidare. Prin natura esențialmente represivă a instituției care le-a creat, fondurile de arhivă care fac obiectul scrisorii de față au un statut excepțional. Ignorarea, cenzurarea, predarea selectivă, întârzierea unui dialog transparent cu instituția responsabilă să le primească, lipsa dialogului onest cu societatea generează continuu frustrare, consolidând sentimentul impunității. Pentru că dacă o instituție fundamentală a statului român (M.Ap.N.) refuză să restituie C.N.S.A.S., în baza unei obligații legale indeniabile, toate documentele preluate de la Securitate, o întreagă infrastructură a drepturilor și libertăților fundamentale este încălcată. A face imposibilă condamnarea unui lucrător al Securității pentru încălcarea drepturilor omului este la rându-i, o formă de încălcare a acestora. Captivitatea rușinoasă a acestor fonduri arhivistice în 2021, dincolo de posibilitatea de a le cerceta și investiga, afectează ceea ce sperăm că este și pentru dumneavoastră fundamentul parteneriatului euro-atlantic: valorile lumii libere și cultura statului de drept. Refuzăm să credem că, la două decenii de la stabilirea obligației legale de predare către C.N.S.A.S. a tuturor documentelor fostei Securități, Armata română ascunde cu bună știință un trecut criminal.
Tăcerea ministerului pe care-l conduceți, în mod fatal și previzibil, a fost public receptată ca o formă a complicității. Dincolo de nerespectarea continuă a legii, stă lipsa de loialitate față de dezideratele societății și față de ordinea de drept.
Vă transmitem în final, domnule ministru, că așteptăm din partea dumneavoastră o decizie urgentă de restituire a tuturor documentelor aparținând fostei Securități.
3 aprilie 2021
Mihai Demetriade
Mădălin Hodor
Andrei Ursu”
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News