Mulți români se întorc din weekendul prelungi pe care l-au petrecut la munte, în stațiunile de pe Valea Prahovei, astfel că drumul de întoarcere începe să se aglomereze la această oră, anunță Poliția Rutieră, care le recomandă șoferilor rute alternative.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, 12:15, valorile de trafic sunt în creștere pe sensul către București al DN1 Brașov-București, formându-se coloană în mișcare de la limita cu județul Brașov, până la ieșirea din stațiunea Bușteni. De asemenea, trafic intens este și la intrare în localitatea Comarnic, tot pe sensul de coborâre.
Întrucât sunt așteptate valori ridicate de trafic, în cursul acestei zilei, pe sensul către Capitală al DN 1 Brașov - Ploiești – București, recomandăm conducătorilor auto următoarele rute alternative:
- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești - București;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești - București;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște - București;
- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Mii de români au ales să petreacă această perioadă la munte, în ciuda pandemiei de coronavirus, mai ales că Sfântul Andrei și 1 Decembrie au fost zile lucrătoare libere, după weekend.
Editor : A.A.