Tihanovskaia îi îndeamnă pe belaruşi „să fie pregătiţi”, după ce au apărut speculaţii privind starea de sănătate a lui Lukaşenko

Data publicării:
Svetlana Tihanovskaia
Svetlana Tihanovskaia se află în exil, în Lituania, de după alegerile prezidențiale din vara lui 2020. Foto: Profimedia Images

Lidera opoziţiei belaruse aflată în exil, Svetlana Tihanovskaia, i-a îndemnat luni pe belaruşi "să fie pregătiţi pentru orice scenariu", într-un moment în care starea de sănătate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko face obiectul unor intense speculaţii, informează AFP. 

Lukaşenko, care conduce cu o mână de fier Republica Belarus de trei decenii, a apărut slăbit în timpul ceremoniilor militare de la Moscova, pe 9 mai. De atunci, el nu a fost văzut în public şi chiar a lipsit de la festivităţile naţionale din Belarus, duminică. 

"Numeroase zvonuri circulă cu privire la starea de sănătate a dictatorului Lukaşenko", a declarat pe Twitter principala opozantă în exil, Svetlana Tihanovskaia. "Trebuie să fim bine pregătiţi pentru orice scenariu. Să punem Belarus pe calea democratică şi să împiedicăm Rusia să intervină. Avem nevoie de o comunitate internaţionale care să fie activă şi rapidă", a spus Tihanovskaia, citată de Agerpres.

Lukaşenko, în vârstă de 68 de ani, conduce Belarus din 1994. După o amplă mişcare de contestare declanşată de realegerea sa marcată, potrivit ONG-urilor, de fraude masive în 2020, regimul de la Minsk a lansat o represiune implacabilă care continuă şi în prezent. 

În paralel, în timp ce relaţiile cu Europa s-au tensionat, Lukaşenko s-a apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui ofensivă împotriva Ucrainei el a susţinut-o chiar de la declanşarea ei, în februarie 2022. 

Mai mulţi jurnalişti ruşi au remarcat că Lukaşenko avea un aer obosit atunci când a venit la Moscova pe 9 mai pentru festivităţile anuale care marchează înfrângerea Germaniei naziste în 1945. 

Mai mult, el nu a asistat la un dineu oferit de Vladimir Putin şi nici nu s-a adresat foştilor combatanţi belaruşi pe 9 mai, la Minsk, contrar tradiţiei. Întrebat cu privire la starea de sănătate a preşedintelui belarus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, i-a îndemnat luni pe jurnalişti "să se încreadă doar în informaţii oficiale". "Or, nu există nicio informaţie de la Minsk" asupra acestui subiect, a conchis Peskov.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...