Alexander Lukașenko lipsește de la o importantă sărbătoare de stat și alimentează zvonurile despre starea lui de sănătate

Data actualizării: Data publicării:
Lukașenko, la parada de la Moscova
Lukașenko, la parada de la Moscova. Foto: Kremlin.ru

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a lipsit de la o sărbătoare națională importantă, alimentând și mai mult speculațiile privind starea sa de sănătate, scrie BBC.

Lukașenko a susținut anual un discurs de Ziua Națională a Drapelului, Emblemei și Imnului Național, însă duminică, la ceremonia din Piața Drapelului de Stat din Minsk, cel care a citit mesajul în numele lui a fost premierul Roman Golovchenko.

Săptămâna trecută, Lukașenko a plecat din Moscova la scurt timp după parada de Ziua Victoriei, fără să mai ia parte la dineul oficial cu președintele Vladimir Putin. Lukașenko părea vizibil obosit, iar la mâna dreaptă avea un bandaj.

Ultima oară a fost văzut în public în timpul festivităților de la Minsk de Ziua Victoriei, unde a depus flori, la câteva ore după întoarcerea din capitala Rusiei.

Un canal de opoziție Telegram a transmis că Lukașenko a vizitat sâmbătă seara un centru medical prezidențial în afara Minsk - dar această informație nu a fost verificată în mod independent.

Biroul de presă al lui Lukașenko nu a făcut până acum niciun comentariu cu privire la această problemă.

Descris adesea în Occident drept ultimul dictator al Europei, Lukașenko conduce Belarus din 1994, de atunci fiind reprimată orice reoltă sau acțiune antiguvernamentală.

În 2020, el a fost proclamat câștigător al alegerilor prezidențiale, care au fost denunțate de opoziție ca fiind un simulacru. Ulterior, mii de oameni au fost arestați și bătuți cu brutalitate de polițiștii și agenții serviciilor de securitate KGB în timpul protestelor antiguvernamentale care au zguduit țara.

Cu toate acestea, Lukașenko a reușit să rămână la putere, fiind susținut de Rusia.

Anul trecut, el a sprijinit invazia Rusiei în Ucraina, permițând trupelor ruse să intre pe teritoriul țării sale și de acolo să treacă în Ucraina, în timp ce avioanele de război ale Moscovei au lansat lovituri din Belarus.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri