Țepe cu comenzi de mâncare. Cum au reușit trei adolescenți din Bihor să înșele 30 de livratori cu peste 18.000 de lei

Data publicării:
decizie instanță
Trei adolescenți din Bihor cercetați pentru înșelăciuni. Sursă foto: Guliver/Getty Images

Trei adolescenți din Bihor cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani sunt cercetați pentru înșelăciuni și falsuri, după ce au indus în eroare 30 de livratori de comenzi la domiciliu din 23 de judeţe. Doi dintre adolescenți au fost reținuți de polițiști.

Cei trei adolescenți au acționat pe parcursul a doar câteva săptămâni, în perioada 29 iulie - 4 septembrie, cauzând un prejudiciu de aproximativ 18.700 de lei.

Metoda prin care acționau

Unul dintre adolescenți comanda mâncare prin intermediul telefonului, iar după plasarea comenzii, livratorii ar fi fost îndemnați să se deplaseze la aparatele de plată tip SelfPay din incinta unor magazine. Odată ajunși acolo, livratorii ar fi fost determinați să introducă în aparatele respective diverse coduri, urmate de introducerea unor sume de bani, sub pretextul că odată ce comenzile de mâncare vor ajunge la destinatar, banii vor fi restituiți. Adolescenții blocau însă numerele de telefon ale livratorilor după obținerea sumelor de bani, astfel încât să nu mai poată fi contactați, iar implicit banii nu ar mai fi fost restituiți, conform Agerpres.

La data de 4 septembrie, reprezentații Poliţiei Municipiului Salonta, Compartimentul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta au efectuat percheziții la locuințele celor trei adolescenți. În urma descinderilor, anchetatorii au identificat mai multe bunuri, sume de bani, telefoane și alte dispozitive de stocare a datelor, mijloace de plată care ar fi fost folosite la comiterea faptelor. Totodată, la finalizarea percheziţiilor, adolescenții în vârstă de 15, respectiv 16 ani au fost duși la audieri, iar ulterior au fost reținuți.

La data de 5 septembrie, cei doi adolescenți reținuți au fost prezentați Parchetulului de pe lângă Judecătoria Salonta cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile față de aceștia.

Oamenii legii continuă cercetările în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat, dar și pentru a stabili cu exactitate cum s-a desfășurat întreaga activitate.

Editor : Ștefania Apostol

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei