Video Tătaru: Danemarca, țară care are 72% rată de vaccinare, își face griji că românii și bulgarii ar putea să întrețină pandemia

Data actualizării: Data publicării:
nelu tataru la digi24
Românii și bulgarii pot întretine pandemia, din cauza ratei mici de vaccinare, spune Nelu Tătaru. Foto: Captură Digi24

Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seara, la Digi24, că românii încă "joacă" după regulile de anul trecut, uitând că au la dispoziție vaccinul. Potrivit lui Tătaru, restricțiile pentru România nu vor întârzia să apară, asta pentru că statele UE cu rate de imunizare care depășesc 70%, precum Danemarca, manifestă îngrijorare cu privire la români și bulgari, care ar putea să întrețină în continuare pandemia, din cauza procentului mic de oameni vaccinați. 

"Numărăm paturile, dar fără să facem nimic să nu umplem aceste paturi. Numărul de cazuri exact nu-l știe nimeni, avem faptul că testările se pot face și acasă, cu teste luate din farmacii, faptul că se pot face forme și mai ușoare de boală, iar unii nu le mai declară. Avem și în acest moment mai multe cazuri, dar lumea începe să trateze aceste cazuri ca pe o gripă sau sunt la siguranța celor care poate s-au vaccinat sau celor care au trecut prin boală,", a declarat Nelu Tătaru. 

România are mai multe cazuri de Covid în realitate

Întrebat dacă în prezent suntem, de fapt, la 10.000 de cazuri, Tătaru a răspuns: "Nu știu dacă suntem la 10.000, dar nu suntem nici la 4.000".

"Dincolo de ce discutam anul trecut, dinstanțare, mască, dezinfectant, avem ceva ce n-am avut anul trecut, avem vaccinul. Încă jucăm după regulile de anul trecut, dar uităm vaccinul. La începutul verii trecute număram lunile și întrebam când apare vaccinul. La începutul anului trebuia să respectăm rândul la vaccinare. N-o să terminăm această pandemie dacă nu ajungem la un grad de imunizare de 60-70%. Imunizarea o putem face prin vaccinare sau prin trecerea prin boală. Multi dintre cetățenii noștri aleg să treacă prin boală", a mai precizat fostul ministru al Sănătății. 

Statele UE, îngrijorate de ratele mici de vaccinare din unele țări ale blocului comunitar

Tătaru a mai spus că există state europene cu o rată de vaccinare ridicată, precum Danemarca, țară care se teme că ceilalți comunitari, adică românii și bulgarii, ar putea să întrețină pandemia, boala.  

"State europene, prin introducerea unor restricții, au ajuns la rate de imunizare de 60, 70, chiar 80%. Noi în acestem momente mergem pe aceleași discuții antivaccinare, bagatelizăm tot ce înseamnă pandemie, dar în același timp nu luăm în calcul că avem un corp medical care este în această situație de doi ani de zile. Spuneam că în 2022 va fi un an de ieșire din pandemie, ca abia în 2023 să trăim normal", a declarat Tătaru, la Digi24.

Întrebat dacă există posibilitatea ca țările care au rată de vaccinare de 80%, Portugalia, Spania să scape de pandemie și România să o aibă în continuare, acesta a răspuns: "Vedeam un studiu din Danemarca, țară care ajunsese la 72% rată de vaccinare, și își făceau griji de ceilalți comunitari, românii și bulgarii, care ar putea să întrețină această pandemie. Sunt discuții și sunt studii pe care fiecare stat și le face, dar restricțiile nu vor întârzia să apară".

Citește și: Nelu Tătaru îi va propune lui Cîțu vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de persoane

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura țară din lume denumită după o femeie. Povestea este una fascinantă
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Newsweek
Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească
Digi FM
Vasile Bănescu, critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe: „Unde este...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi întoarce pe copii împotriva...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...