Tatăl fetiţei de 8 ani din Iaşi povesteşte ce s-a întâmplat în ziua în care copilul său ar fi căzut victima olandezului
Tatăl fetiţei din Iaşi care ar fi fost abuzată de olandezul Johannes Visscher povesteşte ce s-a întâmplat în ziua în care se presupune că s-au petrecut faptele. Un bărbat a ademenit fetiţa în maşina lui, cu o gumă de mestecat, apoi a dus-o departe de casă şi a mângâiat-o, informează MEDIAFAX.
Bărbatul din Horleşti, judeţul Iaşi, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a trimis fetiţa la magazin să cumpere pâine şi suc, magazin aflat la 300 de metri de casă.
„Venind înapoi a ajuns-o din urmă o maşină albă, mie îmi povestiseră la vreo două zile după fetele de şcoală că l-au mai văzut pe invidiul respectiv care mi-a luat fata în maşină cu două zile după aceea. A oprit maşina şi a zis <unde mergi, fetiţa?>, <păi acasă>, <hai că te duc eu acasă, unde stai?>, <mai încolo un pic>, <urcă în maşină>. Fetiţa a crezut că poate e neam de-al nostru că semăna maşina cu maşina unor cumnaţi de ai mei, colegi de ai mei şi a zis că poate opreşte maşina”, declară bărbatul.
Potrivit acestuia, bărbatul din maşină i-a dat fetiţei o gumă de mestecat, iar aceasta a urcat. Când au ajuns în dreptul porţii casei, fetiţa i-a spus să oprească, însă bărbatul nu a oprit şi i-a spus: „lasă că ne plimbăm un pic cu maşina şi vii înapoi”.
A făcut de două ori turul satului pe şosea, de asta a şi fost filmat el, că pe la magazine au camere de luat vederi şi a fost identificat cu fetiţa în maşină, că dacă nu era cu fetiţa în maşină nu ştia că e el. A doua oară fetiţa a ţipat şi a început să plângă, că să oprească, iar aici şi nu a oprit. A zis <opreşte, lasă-mă la mama şi la tata acasă>. A dus-o până aproape de canton, aşa se cheamă la noi aici şi acolo a întors maşina înapoi şi a dus-o la cimitir. Ea speriată, foarte speriată fata, a dat-o jos, nu a adus-o până aproape de casă. Dar aproape de canton a zis că a mângâiat-o pe picior, ce i-o făcut el. Ea atât a zis, că a mângâiat-o pe picior”, spune tatăl copilei.
Parchetul General a preluat, joi, un dosar din 2016, de la Iaşi în care o fetiţă ar fi fost agresată sexual de un bărbat, iar primele indicii ale anchetatorilor arată că făptaşul ar fi tot olandezul care ar fi ucis-o pe Adriana, minora de 11 ani din Dâmboviţa. La acel moment, fetiţa avea 8 ani.
Imaginile cu posibilul agresor al fetiţei din Iaşi, care pare a fi olandezul din cazul Dâmboviţa, au fost transmise în spaţiul public în anul 2018, pentru a cere sprijin din partea populaţiei în identificarea bărbatului, deşi dosarul penal de agresiune sexuală a fost deschis în 2016.
„În acest moment poliţiştii efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului General pentru documentarea activităţii infracţionale a persoanei care apare în imagini. În anul 2016, în judeţul Iaşi a fost înregistrat un dosar penal în care s-au făcut cercetări sub coordonarea unui procuror al Parchetului de le lângă Judecătoria Iaşi. Au fost desfăşurate activităţi de cercetare penală, dar nu au fost elemente suficiente care să ducă la identificarea persoanei care apare în imagini”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.
Poliţia nu poate confirma deocamdată că bărbatul din imagini este olandezul care ar fi ucis-o pe Adriana, fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa.
„La acest moment nu putem nu putem confirmă că este vorba de aceeaşi persoană şi se desfăşoară activităţi şi în cazul de la Iaşi sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului General. (...) În urma cercetărilor efectuate în 2016, nu au fost elemente suficiente care să ducă la identificarea persoanei în urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române”, a spus Ghebaur.
Editor web: Vlad Mironescu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News