Sute de tone de deșeuri, deversate sau îngropate ilegal. Doi suspecți au fost reținuți
Doi suspecţi au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor efectuate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar penal privind infracţiuni ce aduc atingere mediului. Este vorba despre sute de tone de deșeuri deversate ilegal în râul Argeș sau îngropate în județele Giurgiu și București.
A fost de asemenea dispus un sechestru de 6 milioane de lei, potrivit unui comunicat al polițiștilor bucureșteni, citat de Agerpres.
Sunt efectuate cercetări cu privire la activitatea desfăşurată de două societăţi comerciale şi mai multe persoane fizice, care ar fi colectat, transportat, deversat şi îngropat deşeuri în locuri neautorizate, provocând prejudicii semnificative mediului.
În acest dosar, poliţiştii din cadrul Poliţiei Capitalei - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de comisari ai Gărzii de Mediu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au făcut, marţi, nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu.
„În cursul anului 2019, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au declanşat verificări cu privire la activitatea unor persoane fizice şi juridice despre care existau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, precum şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului şi deversarea, emiterea sau introducerea cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu a unei cantităţi de materiale în aer sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 101/2011 rep. pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului", se arată în comunicat.
Potrivit procurorilor, este vorba despre sute de tone de deșeuri.
„În perioada 26.07.2019 - 22.10.2019, o societate comercială care colecta, transporta şi depozita deşeuri municipale şi deşeuri de origine animală din parcurile din Sectorul 1 Bucureşti a deversat în apă şi introdus în sol sute de tone de deşeuri, respectiv le-a îngropat în sol în zona unor balastiere din judeţele Ilfov şi Giurgiu şi le-a deversat în albia râului Argeş, fără respectarea prevederilor legate, aducând un prejudiciu semnificativ mediului”, spun procurorii.
Poliţiştii Capitalei au efectuat, marţi dimineaţă, percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu într-un dosar penal în care sunt vizate două societăţi comerciale şi mai multe persoane fizice care ar fi colectat, transportat, deversat şi îngropat deşeuri în locuri neautorizate, provocând prejudicii semnificative mediului.
În ultimele zile, în Portul Constanţa Sud Agigea au fost descoperite mai multe containere cu deşeuri provenind din Marea Britanie şi există suspiciuni că acestea urmau să fie arse ilegal în judeţul Ilfov sau să ajungă în gropile de gunoi din jurul Capitalei.
În noaptea de duminică spre luni, aplicaţiile care măsoară calitatea aerului din Bucureşti au înregistrat depăşiri extrem de mari ale cantităţilor de particule în suspensie, chiar şi de 10 ori peste maximul admis. Ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, a anunţat luni că a aflat de pe Facebook despre aceste depăşiri şi nu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bucureşti, aşa cum era normal.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News