Surse: Fugarul Darius Vâlcov s-ar afla în Milano. Poliția Română i-a anunțat pe carabinierii italieni

Data actualizării: Data publicării:
Darius Vâlcov, în timpul unei conferințe din 2018
Darius Vâlcov a fugit din țară înainte de condamnarea la șase ani de închisoare pentru fapte de corupție. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, a fost depistat în Milano, după ce a fugit din țară înainte de condamnarea la șase ani de închisoare pentru fapte de corupție. Potrivit unor surse Digi24, autoritățile de la noi au anunțat deja polițiștii din Peninsulă.

Fostul ministru, Darius Vâlcov, nu este localizat de autoritățile italiene în prezent. Există informații că este în zona Milano, unde avea stabilite interese de afaceri, încă anterior momentului condamnării sale definitive la șase ani de închisoare pentru corupție, la începutul acestei luni, printr-o decizie definitivă a instanței supreme. Autoritățile române au transmis pe canale oficiale celor de la Roma să încerce să grăbească localizarea acestuia, pentru a evita o eventuală migrare a fostului oficial român către zona de sud a Italiei, având în vedere precedentele cazuri de acest fel cu persoane cunoscute din România, care au fost condamnate definitiv, însă reușiseră să plece din țară cu destinația Italia, înainte de momentul hotărârii definitive a judecătorilor și care au mers de cele mai multe ori să se predea în regiunea Bari, iar apoi instanțele de acolo au refuzat, din diverse motive, extrădarea lor către București.

Există informații că aceste persoane s-ar fi adresat acelorași avocați care s-ar fi specializat de-a lungul timpului în exploatarea unor prevederi din legislația italiană, astfel încât să obțină evitarea deciziilor de extrădare și vorbim în acest caz nu numai de refuzuri care au fost primite de România în mai multe cazuri cunoscute, cel mai recent este cel al lui Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț, ci și alte cazuri. Au fost și alte țări care au avut decizii similare din partea justiției din Italia, inclusiv state precum Germania ori Austria.

Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv la șase ani de detenție pentru corupție, un dosar început în 2015 și care s-a încheiat prin hotărâre definitvă la începutul lunii, o decizie prin care magistrații români au hotărât și confiscarea unor sume importante de bani, dar și a peste 170 de tablouri, pe care Vâlcov le cumpărase din bani primiți mită.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri