Studiu. Care este riscul să te infectezi cu Covid-19 în avion, dacă unul dintre pasageri ar fi pozitiv

Data publicării:
Zbor cu avionul în pandemia de Covid
Foto: Profimedia

Un nou studiu dezvăluie gradul de risc de infectare cu noul coronavirus în timpul unei călătorii cu avionul. Posibilitatea de a contacta Covid-19 într-o cabină de zbor este foartă scăzută dacă fiecare pasager poartă mască de protecție, susțin cercetării care au analizat această posibilitate la bordul unor aeronave Boeing 767 şi 777. 

În plus, potrivit cercetării realizate de Comandamentul de transporturi al armatei americane (US Transcom) şi de la Agenţia pentru Proiecte de Cercetări Avansate în Apărare (Darpa) , pentru a contacta virusul, un pasager ar trebui să stea într-o cabină cu o persoană infectată timp de 54 de ore. În schimb, pentru un zbor de maximum 12 ore, nivelul de transmitere a virusului a fost zero.

Specialiștii au măsurat, cu ajutorul unor trasori fluorescenţi şi senzori, volumul de aerosoli contagioşi transmişi altor pasageri de către un manechin care simula o persoană infectată ce respira normal, informează Reuters, citată de Agerpres. Pasagerii cei mai expuşi, materializaţi prin senzori, erau în mod evident cei care stăteau fie chiar lângă manechinul "infectat", fie direct în faţa sau în spatele lui.

Sistemul de ventilație din aeronave elimină 99,7% dintre particulele infectate în aproximativ 5 minute

Conform celor aproximativ 300 de teste efectuate la sol şi în zbor timp de opt zile la rând în luna august, în cooperare cu compania United Airlines, 99,7% dintre particulele infectate au fost eliminate în 5 minute, înainte de a ajunge la cei mai apropiaţi pasageri, datorită sistemului de ventilaţie sofisticat al aparatelor testate. Dacă propagarea este extinsă la 40 cele mai apropiate locuri de persoana contaminată, reducerea aerosolilor ajunge la 99,99%.

Aceste rezultate i-au determinat pe oficialii din domeniul transportului militar să ajungă la concluzia că, şi la capacitate maximă, nivelul de transmitere a Covid-19 a fost zero în timpul celor 12 ore de zbor.

Testele au analizat doar ipoteza unui pasager infectat, plecând de la principiul că toţi pasagerii purtau mască în permanenţă şi nu au luat în calcul riscul transmiterii virusului de la un pasager infectat care se deplasa în aeronavă.

Însă, rezultatele sunt "încurajatoare", a declarat responsabilul studiului pentru Transcom, comandantul Joe Pope. "Atât pentru modelul 777, cât şi pentru 767, calculele arată că ar fi nevoie de 54 de ore de zbor încontinuu pentru a inhala suficientă încărcătură virală pentru a se îmbolnăvi".

De la apariţia pandemiei de COVID-19, armata americană a suspendat majoritatea operaţiunilor de deplasare a efectivelor şi familiilor acestora, ceea ce a provocat întârzieri în repartizări şi relocări.

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”