Strategia naţională de vaccinare, pe ordinea de zi a Guvernului

Data publicării:
Doze de vaccin ținute în mâini de medici
Vaccin anti-COVID-19. Foto: Getty Images

Strategia de vaccinare va fi introdusă pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de guvern de vineri, a anunţat ministrul Sănătăţii, informează Agerpres.

„În ce priveşte strategia de vaccinare suntem pregătiţi, avem şi o hotărâre de guvern cu strategia de vaccinare, pe care o să o ridicăm pe lista suplimentară”, a spus ministrul Sănătăţii la începutul şedinţei de guvern.

Strategia de vaccinare anti-COVID-19 din România va fi discutată săptămâna viitoare într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), informează Administraţia Prezidenţială.

Zilele trecute, președintele Klaus Iohannis a arătat, după o ședință cu reprezentanții MAI, MApN și ai Ministerului Sănătății, cum va arăta campania de vaccinare. Președintele a explicat că vaccinul va fi administrat etapizat populației, la locul de muncă, în centre special amenajate și inclusiv „drive-through”.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri