Principesa Margareta și Principele Radu au plecat duminică seara de urgență în Elveția, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat.
„Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței”, anunță un comunicat al Palatului Elisabeta. „În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestății Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui și pentru a primi sfatul lor în circumstanțele actuale”, se mai spune în comunicat.
În octombrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai se află sub supravegherea permanentă a medicilor şi urmează tratamentul, anunţă Casa Regală.
Este pentru prima oară în ultimul an când Casa Regală face un astfel de anunț, după ce Regele Mihai, care de curând a împlinit 96 de ani, a fost diagnosticat cu o formă gravă de leucemie și cancer de piele.
De atunci, informațiile referitoare la starea Regelui Mihai transmiteau în general că acesta are o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată şi are o stare de spirit bună.
Regele Mihai I - ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață - s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.
Citiți și: Istoria unui rege interzis în propria țară
Regina Ana a încetat din viaţă la 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la spitalul din Morges, în Elveţia. Corpul neînsufleţit a fost depus la Castelul Peleş şi apoi regina a fost înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş.
Citiți și: Curtea de Argeș, necropolă regală
Familia Regală. O căsătorie interzisă de Biserică
2016. EDIŢIE SPECIALĂ la Digi24 | 150 de ani de regalitate. Ce știu românii despre monarhie?