Protocolul de cooperare între Serviciul Român de Informaţii (SRI), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost declasificat, fiind publicat pe site-ul SRI. În anul 2009 a fost semnat acordul de securitate SRI-PICCJ, iar în anul 2012 s-a realizat acreditarea de securitate a sistemului informatic interconectat. În luna martie 2017 a fost prelungită acreditarea până în 2020. Scopul acordului fiind atins, acesta poate fi pus la dispoziţia publicului, anunţă SRI, citat de News.ro.
”Procedura de declasificare a protocolului de cooperare între SRI şi PICCJ, lansată la finalul lunii mai de directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, s-a încheiat astăzi cu publicarea documentului. S-a avut în vedere faptul că protocolul nu mai conţine niciun fel de date sau informaţii care să pună în pericol securitatea naţională a României, aşa cum este definită astăzi de legislaţia în vigoare şi de recentele hotărâri în materie ale Curţii Constituţionale a României”, anunţă SRI.
Potrivit reprezentanţilor SRI, ”principalul subiect tratat în cadrul protocolului se referea la crearea şi operaţionalizarea cadrului legal şi organizatoric pentru acreditarea de securitate a sistemului informatic comun de gestionare a informaţiilor clasificate vehiculate în procedurile de emitere a mandatelor de securitate naţională”.
”Semnarea protocolului a fost făcută ca urmare a emiterii unei solicitări cu caracter obligatoriu din partea ORNISS (martie 2006), prin care se impunea celor două instituţii încheierea unui acord reciproc de securitate, precum şi dobândirea, de PICCJ, a unui certificat de acreditare de securitate”, mai anunţă SRI.
Potrivit reprezentanţilor insttuţiei, în aplicarea dispoziţiilor ORNISS, în anul 2009 a fost semnat acordul de securitate SRI-PICCJ, iar în anul 2012 s-a realizat acreditarea de securitate a sistemului informatic interconectat. În luna martie 2017 a fost prelungită acreditarea până în 2020.
Astfel, scopul acordului fiind atins, acesta poate fi pus la dispoziţia publicului.
Obiectivele cooperării
Art. 3
a. crearea unui sistem informatic sigur şi stabil, acreditat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, necesar gestionării în condiţii de securitate şi operativitate maximă a informaţiilor în format electronic vehiculate în scopul îndeplinirii măsurilor prevăzute la art.2;
b. asigurarea de către S.R.I. şi punerea la dispoziţia P.Î.C.C.J. şi Î.C.C.J., în conformitate cu prevederile legale, a infrastructurii tehnice a
sistemului necesară realizării activităţilor circumscrise domeniilor de cooperare;
c. acordarea cu titlu gratuit de către S.R.I., a asistentei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate deţinute şi utilizate de P.Î.C.C.J. şi
I.C.C.J., pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, transmise prin intermediul sistemului informatic;
d. corelarea activităţilor de solicitare, avizare şi aprobare a autorizării culegerii de informaţii prin măsuri ce implică restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în condiţiile art.53 din Constituţia României, republicată şi asigurarea accesului fiecărei părţi la arhiva electronică, conform principiului "necesităţii de a cunoaşte";
e. punerea la dispoziţie - pe bază de reciprocitate, în limitele competenţelor Părţilor - a informaţiilor, datelor, documentelor şi
materialelor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, precum şi asigurarea protecţiei acestora, în zona de competenţă, în conformitate cu prevederile actelor normative oficiale şi interne în materie;
f. elaborarea şi derularea de către părţi, în domeniile complementare,de strategii, acţiuni şi programe, comune.
Protocolul declasificat poate fi consultat pe site-ul SRI.