Spitalul Făgăraș refuză preluarea pacienților COVID-19 din județ ca să nu „importe virusul”. „Vor răspunde penal”, transmite guvernul

Data publicării:
paramedici
Foto: Guliver/GettyImages

Spitalul Municipal Făgăraş refuză preluarea pacienţilor cu COVID-19 din judeţul Braşov, conducerea unităţii spitaliceşti susţinând că în acest fel „va fi introdus virusul într-o comunitate în care acesta nu există”. „Nerespectarea ordinelor în timpul stării de urgență intră sub incidența legii penale”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al unităţii spitaliceşti, Mariana Câju, a afirmat, conform unui comunicatului citat de Agerpres, că includerea spitalului pe lista celor suport „contravine spiritului Ordonanţei militare nr. 6, care izolează municipiul Suceava şi localităţile limitrofe”, adăugând că „virusul trebuie izolat, nu diseminat”.

„Nu înţelegem de ce acest virus trebuie "importat" de la Braşov la Făgăraş, unde nu există pacienţi confirmaţi cu acest virus. Cerem ministrului Sănătăţii să revină asupra deciziei. Acest mesaj este adresat prim-ministrului României, pentru a opri acele persoane din conducerea judeţeană care au luat această decizie şi l-au indus în eroare pe ministrul Sănătăţii. Cer să oprească această incompetenţă şi iresponsabilitatea acestor domni - preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea şi prefectul judeţului, Cătălin Văsii - care se fac responsabili de acte cu caracter criminogen, dacă acest ordin va fi aplicat la Făgăraş", a spus Câju.

Ea a precizat că la spitalul din Făgăraş vor fi trataţi în continuare toţi pacienţii care se vor prezenta la Unitatea de Primiri Urgenţe şi, de asemenea, cei care vin din Braşov, dar nu au virusul.

„Până atunci, noi nu vom primi niciun pacient infectat cu acest virus transferat de la niciun spital din Braşov. (...) De asemenea, le solicit angajaţilor Spitalului Făgăraş să rămână la locul de muncă”, a mai declarat Mariana Câju.

Grupul de Comunicare Strategică transmite că unitatea medicală nu poate refuza pacienții care au coronavirus, fiind desemnat spital de suport. 

„Este un ordin care se aplică, nu se fac excepții. Nerespectarea ordinelor în timpul stării de urgență intră sub incidența legii penale, în funcție de încadrarea faptei, având în vedere OUG 1/1999 și CP”, transmite GCS și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...