Sorin Strutinsky, condamnat, luni, la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, a dispărut și a fost dat în urmărire națională, iar polițiștii din Constanța fac demersuri pentru emiterea unui mandat european de arestare.
Poliția Constanța a transmis, luni, că polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale fac cercetări pentru identificarea unui bărbat de 53 de ani, din Constanța, persoana în cauză fiind dată în urmărire națională.
„În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru emiterea unui mandat european de arestare și a cererii de urmărire internațională pe numele acestuia”, spun reprezentanții Poliției Constanța.
Poliția Constanța spune, despre bărbatul dat în urmărire națională, că pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată.
Surse din anchetă spun că este vorba de Sorin Strutinsky.
Editor: A. D.